Accident stupid: Un bărbat care curăţa cuva unui malaxor al unei staţii de betoane din Bilca a murit după ce un alt angajat a pornit utilajul

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce a fost strivit într-un malaxor al unei staţii de betoane din localitatea suceveană Bilca.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Anca Badale, a declarat, joi, că un bărbat în vârstă de 46 de ani din localitatea suceveană Bilca a murit în urma unui accident de muncă petrecut la o staţie de betoane din aceeaşi localitate.

Badale a spus că bărbatul  activa de două luni ca muncitor al unei staţii de betoane ce aparţine SC Test Prima SRL Suceava şi a fost contactat, miercuri, de un alt muncitor al punctului de lucru din Bilca, C.C.,  care i-a cerut ca în cursul zilei de joi să cureţe interiorul cuvei malaxorului şi cilindrii acestuia.

Ea a mai spus că bărbatul a ajuns în cursul dimineţii de joi la serviciu şi a încercat să cureţe cu ajutorul unui rotopercutor electric interiorul cuvei malaxorului, aflat la o înălţime de 6,5 metri faţă de sol.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava  a precizat că celălalt muncitor  C.C.  a ajuns la serviciu şi a efectuat unele activităţi administrative, apoi a pornit malaxorul de betoane, fără să ştie că în interiorul acestuia se afla colegul său, iar după pornirea utilajului a observat că firul rotopercutorului urcă şi a oprit malaxorul.

Acesta a urcat pe platformă constatând că în interiorul malaxorului se afla o persoană şi a anunţat evenimentul la Numărul Unic de Urgenţă 112.

Badale a spus că în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

ambulanta spital judeteanPurtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, a declarat că Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi şi Garda de Intervenţie Solca au intervenit cu două maşini de descarcerare şi o ambulanţă SMURD în localitatea Bilca, unde un bărbat de 46 de ani a fost surprins într-un malaxor al unei staţii de betoane, la faţa locului ajungând şi o ambulanţă SAJ cu un medic.

El a spus că bărbatul a fost extras din malaxor şi apoi a fost predat echipajului medical al ambulanţei SAJ, care a declarat decesul acestuia.

Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnaru, a declarat că acest caz se află deja în atenţia instituţiei, iar o echipă a ITM Suceava care s-a deplasat la faţa locului efectuează cercetări.

(Liliana Bujdei)