Trei femei din Suceava au dejucat planul unui fals avocat de a pune mâna pe banii obținuți de la o bătrână, prin metoda Accidentul


Intră acum și în grupul de

Trei femei din municipiul Suceava care credeau că sunt candidate pentru un post de secretară în cadrul unui cabinet de avocatură și-au dat seama că fac parte din mecanismul unei înşelăciuni, după ce au dat curs unor indicaţii telefonice primite de la un bărbat care s-a dat drept avocat.

Poliţia Judeţeană Suceava a informat, marţi, că luni după amiaza poliţiştii suceveni au fost sesizaţi de faptul că o femeie de 72 de ani din Rădăuţi a fost înşelată.

telefon, metoda accidentulÎn urma verificărilor s-a stabilit că femeia a fost contactată  telefonic de un bărbat care s-a recomandat ca fiind procuror şi care i-a spus că fiica sa a avut un accident rutier rănind o femeie, iar pentru a se împăca cu aceasta este nevoie de suma de 24.000 lei.

Rădăuţeanca a mers apoi în municipiul Suceava, unde s-a întâlnit cu o tânără de 24 de ani din localitate, căreia i-a dat cei 24.000 lei şi care, la rândul ei, a fost ghidată prin telefon de bărbat şi s-a întâlnit cu o femeie de 34 de ani, localnică, căreia i-a înmânat plicul, acesta din urmă, predându-l unei tinere de 20 de ani, care ştia că trebuie să preia un plic cu documente pe care să le transporte în judeţul Botoşani.

Discutând între ele, cele trei femei şi-au dat seama că sunt parte a unei înşelăciuni şi au mers la Poliţia Suceava unde au reclamat.

Astfel, poliţiştii au aflat că în urma unui anunţ postat pe un site în data de 8 aprilie privind ocuparea unui post de secretară în cadrul unui cabinet de avocatură, cele trei femei, toate din municipiul Suceava, care nu se cunoşteau, au fost interesate de ocuparea acelui post, sens în care, au dat curs unor indicaţii telefonice primite de la un bărbat care s-a prezentat sub mai multe nume, ca fiind avocat.

Şi femeia din Rădăuţi a aflat că a fost înşelată după ce a sunat-o apoi pe fiica sa care i-a spus că nu a fost implicată într-un eveniment rutier şi a reclamat cazul la Poliţie unde a fost audiată şi i s-a restituit suma de 24.000 lei.

Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţişti pentru depistarea bărbatului implicat în înşelăciune. (N.B.)


Intră acum și în grupul de