Acasă Actualitate Fondurile alocate Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava pentru investiţii, cele mai mici...

Fondurile alocate Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava pentru investiţii, cele mai mici din ultimii ani


Intră acum și în grupul de

Rectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, a declarat, marţi, că instituţiei academice sucevene i-a fost alocată pentru acest an doar un milion de lei pentru investiţii în infrastructură, fiind cea mai mică sumă alocată din ultimii ani pentru acest capitol.

Universitatea



Popa a precizat pentru NewsBucovina că Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava a solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice fonduri de 13 milioane de lei pentru investiţii în infrastructură, fiindu-i alocat doar un milion de lei pentru această destinaţie, ceea ce a condus la îngheţarea lucrărilor unor investiţii sau suspendarea unor contracte de investiţii.

El a amintit de proiectul de reabilitare şi modernizare a Corpului A al instituţiei sau de cel al reabilitării clădirii Căminului studenţesc nr.1.

„Aşteptăm o nouă repartizare a fondurilor pentru o nouă sumă alocată investiţiilor”, a spus Popa adăugând că suma de un milion de lei alocată de MENCŞ  pentru investiţii în 2016 este cea mai mică din ultimii ani.

Rectorul sucevean a menţionat că lucrări de modernizare sunt necesare şi pentru clădirea căminului din incinta Colegiului Tehnic Alimentar care urmează să intre în administrarea universităţii din luna iulie, printr-o hotărâre a Consiliului Local Suceava, imobil ce va fi destinat cazării studenţilor.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version