Urmărire pe o distanță de șase kilometri pentru prinderea unui contrabandist de țigări, la Brodina


Intră acum și în grupul de

 

Poliţiştii de frontieră din Brodina au depistat, miercuri seara în trafic, pe raza localității, un autoturism Audi A6, despre care existau date că transportă ţigări de contrabandă.

”La semnalele regulamentare efectuate de poliţiştii de frontieră, şoferul autoturismului a refuzat să oprească, fapt pentru care lucrătorii noştri au pornit în urmărirea maşinii, folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, Ilie Poroch Seriţan.

El a arătat că șoferul maşinii urmărite a continuat să meargă cu viteză mare spre Falcău, iar după aproximativ 6 kilometri a pierdut controlul volanului, a lovit un alt autoturism aflat în trafic, după care s-a oprit cu maşina în şanţul de pe marginea drumului şi a fugit.

Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru a verifica starea şoferului maşinii lovite, care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi unde a fost diagnosticat cu contuzie umăr stâng, fiind în afara oricărui pericol.

Totodată, poliţiştii de frontieră au constatat că în maşina abandonată erau  5.990 pachete ţigări, marca Marble, de provenienţă ucraineană în valoare de circa 60.000 de lei care au fost confiscate.

Mai mult, în urma verificărilor s-a constatat că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturismul Audi A6 aparţine unei alte maşini,

cutii tigari

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru contrabandă în formă agravantă, conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare,  vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.


Intră acum și în grupul de