Aproape 8000 de alegători din Liteni şi 9.000 în Dolhasca, aşteptaţi, duminică, să spună dacă mai vor oraş


Intră acum și în grupul de

Aproape 8000 de alegători din Liteni şi circa 9.000 de votanţi în Dolhasca sunt aşteptaţi, duminică, la referendumuri prin care să se pronunţe dacă mai vor să locuiască la oraş sau vor să revină la statutul de comună.

Astfel, potrivit datelor oficiale, în Liteni sunt 7.937 de persoane cu drept de vot care ar urma să participe la referendumul local. Pentru validarea acestui referendum este necesară o prezenţă de minim 30 la sută dintre persoanele înscrise în listele electorale permanente, adică aproape 2.400 de electori.

buletin vot referendumÎn Liteni au fost organizate opt secţii de votare, s-au tipărit 8.800 de buletine de vot, au fost distribuite  7.000 de autocolante şi opt ştampile de control şi 30 cu menţiunea „Votat”.

În oraşul Dolhasca, în cele zece secţii de votare amenajate, sunt aşteptaţi la urne 8.806 alegători. Pentru validarea referendumului ar trebui să vină la urne 2.650 de alegători.

Pentru referendum au fost tipărite 9.688 de buletine de vot, au fost distribuite 8.800 de autocolante, 43 de ştampile cu menţiunea „Votat” şi zece ştampile de control.

Liteni şi Dolhasca au devenit oraşe în anul 2004, dar Consiliile locale din cele două oraşe au decis să organizeze, în 17 aprilie,  referendumuri consultative pentru revenirea la statutul de comună. (N.B.)


Intră acum și în grupul de