Șapte minisateliți vor fi lansați de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava, în cadrul Finalei Competiției Naționale de CanSat

Șapte echipe de liceeni din România, dintre care două din județul Suceava, concurează pentru un loc în finala europeană a Competiției de CanSat 2016.

Între 14 și 17 aprilie la Suceava, are loc Finala Competiției Naționale de CanSat 2016, în cadrul căreia cele șapte echipe finaliste își vor lansa minisateliții de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare”.

aeroport pistaEtapa națională a acestui concurs este organizată la Suceava de Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială (ESERO Romania), un proiect al Agentiei Spatiale Europene (ESA), în colaborare cu Agenția Spatiala Română (ROSA).

Potrivit unui comunicat al Agenției Spațiale Române, competiția s-a adresat elevilor de liceu din România cu vârste de peste 14 ani, reuniți în echipe de până la șase membri îndrumați de un profesor coordonator.

Astfel, șapte echipe din România s-au calificat în etapa națională, unde vor concura pentru un loc la finală europeană organizată de ESA în luna iunie, în Portugalia.

Cele șapte echipe rămase în competiție pentru etapă finală națională sunt: RobotsFever de la Colegiul Național Militar ”Ștefan Cel Mare”-Câmpulung Moldovenesc, coordonată de prof. Măgurean Marius-Daniel, CABSat de la Colegiul ”Alexandru Cel Bun”-Gura Humorului, coordonată de prof.Tănase Sorin-Iulian, TOMIS II de la Colegiul Național ”Mircea Cel Bătrân”-Constanța, coordonată de prof. Băraru Ion, Carmen Sylva 2: Operation Eagle Drive de la Liceul Teoretic ”Carmen Sylva”-Eforie Sud, coordonată de prof. Șerbu Florin Constantin, SAMDID de la Colegiul Național ”Ienachiță Văcărescu”-Târgoviște, coordonată de prof. State Gabriel, Miko-CanSat de la Szekely Miko Theoretical High School-Sf. Gheorghe, coordonată de prof. Peto Maria și echipa Caelum de la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu”-București, coordonată de prof. Gheorghe Dumitrica.

Acestora li se va alătura o echipă din Bulgaria care va participa în afara concursului în calitate de observator.

”Provocarea pentru fiecare echipă a constat în înglobarea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 mililitri. Satelitul va fi lansat la o altitudine de aproximativ un kilometru, va efectua unele măsurători și va trebui să aterizeze  în condiții de siguranță”, se mai precizează în comunicatul Agenției Spațiale Române.

Etapă națională de la Suceava este organizată cu asistența partenerilor locali, și anume: Societatea Științifică Cygnus, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Consiliul Local al Municipiului Suceava, Consiliul Județean Suceava și Aeroportul „Ștefan cel Mare”.