Senatorul Bereanu vrea ca asiguraţii să poată deconta contravaloarea analizelor făcute şi a iniţiat o lege

Senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu dorește ca asiguraţii să poată deconta sumele cheltuite pentru analizele din pachetul medical de bază făcute, dacă din diferite motive au fost nevoiţi să le plătească.

Parlamentarul sucevean a înregistrat o iniţiativă legislativă, la Senat, de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care se prevede că asiguraţii vor putea deconta sumele cheltuite pentru analizele din pachetul medical de bază.

neculai bereanu 3Potrivit lui Bereanu, Legea 95/2006 prevede, între altele, drepturile pe care le au asiguraţii din prima zi de îmbolnăvire, sau accident până la vindecare.

Senatorul social-democrat a precizat că există multe situaţii în care asiguraţii trebuie să facă investigaţii, dar că laboratoarele respective îi programează pentru o dată ulterioară întrucât a fost depăşit plafonul alocat, situaţie în care aceştia sunt obligaţi să achite contravaloarea analizelor efectuate.

Bereanu a arătat că prin iniţiativa sa legislativă, în aceste cazuri, asiguraţii vor putea deconta ulterior contravaloarea investigaţiilor medicale.

Potrivit expunerii de motive, în vederea preîntâmpinării dificultăţilor cu care se confruntă asiguraţii, dificultăţi legate de cele mai multe ori de efectuarea investigaţiilor din cadrul pachetului de servicii medicale de bază pentru specialităţile paraclinice, iniţiatorul propune introducerea unei noi litere la alineatul 2 al ar 230 din Legea 95/2006, prin care aceste investigaţii se fac cu decontarea ulterioară.

„Considerăm că această propunere legislativă vine în sprijinul asiguraţilor sistemului de sănătate publică în sensul simplificării accesului acestora la pachetul de servicii medicale de bază”, se mai arată în expunerea iniţiatorului. (N.B.)