Scriitoarea Angela Furtună își va lansa cea mai recentă carte la Iași, în cadrul Zilelor ”Convorbiri Literare”

Lansare angela furtuna primul kaddish la zilele convorbiri  literare 2016Scriitoarea suceveană Angela Furtună îşi va lansa şi cea mai recentă carte, intitulată ”Primul meu kaddish –  Texte salvate din exod”, în cadrul celei de a XX-a ediţii a prestigioasei reuniuni anuale aflate sub egida Zilele ”Convorbiri Literare”, ce vor avea loc la Iaşi în intervalul 21-24 aprilie.

Lansarea volumului apărut la Editura Integral, Bucureşti, alături de alte evenimente literare notabile, este prevăzută pentru data de 23 aprilie, la ora 10, la ”Casa cu absidă” de la Sediul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, cu prilejul Zilei internaţionale a cărţii şi a drepturilor de autor şi prilejuit şi de Ziua România citeşte.

Autoarea va oferi autografe şi un recital din lirica proprie. 

Angela Furtună este invitată oficial, alături de alţi importanţi scriitori români şi străini,  să participe la celebrarea Revistei ”Convorbiri Literare”, una din cele mai celebre instituţii ale culturii scrise de limbă română, eveniment organizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Iaşi, în parteneriat cu Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Filarmonica “Moldova” din Iaşi.

La manifestări va fi prezent preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, care va susţine o conferinţă, alături de preşedintele Filialei Iaşi a USR, director al Revistei ”Convorbiri Literare” şi al Fundaţiei ”Poezia”, scriitorul Cassian Maria Spiridon.

Scriitorii prezenţi la Iaşi la suita de evenimente vor oferi şi câteva recitaluri şi lecturi publice, sesiuni de autografe şi întâlniri cu cititorii.