Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia va fi adus la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini

O delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei va aduce, în județul Suceava, de la Mânăstirea Kato Xenia, din Grecia, racla ce adăpostește Brâul Maicii Domnului.

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului, delegația va fi întâmpinată duminică, 15 mai a.c., la ora 18.00, de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la intrarea în satul Gheorghițeni (comuna suceveană Dorna Arini), dinspre Vatra Dornei.

”Brâul Maicii Domnului va fi condus în procesiune până la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfinții  Procopie și Elisabeta”.

Braul Maicii Domnului 2

Credincioșii vor putea participa la Sfânta Liturghie arhierească ce se va oficia în demisolul bisericii noi, atât în noaptea de 15 spre 16 mai (duminică spre luni), cât și în ziua de miercuri, 18 mai, începând cu ora 8.30.

Braul Maicii Domnului

Credincioșii vor putea cinsti Brâul Maicii Domnului până miercuri, 18 mai, ora 15.00”, se arată în comunicatul transmis de Arhiepiscopia Tomisului.