Intră acum și în grupul de
Oboseala, tensiunea si presiunea exercitata de patron si-au pus amprenta pe jocul Stelei. Speriat ca echipa sa ar fi putut pierde înca doua puncte în fata Gloriei, Bistrita de aceasta data, Dica si-a descarcat nervii pe un coechipier, pe fostul rapidist Ionut Rada.
Pe finalul partidei, Razvan Dobre a trimis în transversala portii lui Zapata, dându-le emotii stelistilor, trecuti deja printr-un eveniment nefericit cu Bunica. La câteva secunde dupa fluierul de final al partidei, Dica s-a repezit spre Ionut Rada, caruia i-a reprosat pe un ton violent plasamentul de la imensa ocazie a ardelenilor.
Fundasul, care deja era suparat de o accidentare la glezna piciorului stâng, cu care a jucat pâna la finalul partidei, a fost deranjat de gestul colegului sau si s-a îndreptat amenintator spre atacant, acesta din urma aratându-i, la rândul lui, pumnul. „Sunt si ei nervosi, au jucat multe meciuri, au sa-si reproseze una-alta. E buna atmosfera negativa la echipa, cu asta se face performanta”, a declarat patronul Stelei, care probabil la fel ar fi reactionat si el daca îl vedea pe Bunica la finalul partidei de la Buzau.
Conflictul dintre Rada si Dica a fost la un pas sa degenereze într-o bataie, dar Golanski a intervenit si l-a luat în brate pe fundas, oprindu-l din drumul sau spre atacant. Cei doi nu s-au potolit si si-au aruncat înjuraturi si amenintari în timp ce se îndreptau sa salute galeria. A reusit sa îi calmeze Lacatus, care a avut si o explicatie: „Reprosuri au fost, sunt si vor fi. Sunt jocuri multe, sunt nervi… Îsi spun unele lucruri, iar apoi le pare rau. Oricum, nu este nimic foarte grav”.
Intră acum și în grupul de