Intră acum și în grupul de
România – Polonia 38-33
Dupa un meci câstigat greu în fata Chinei, în partida de debut a Mondialelor de Handbal si unul foarte bun facut cu Tunisia, echipa nationala a României si-a continuat aventura franceza marti seara, adversara fiindu-i reprezentativa Poloniei. Asteptarile erau mari, toata lumea sperând la un nou scor fluviu. Realitatea de pe tabela a fost în conformitate cu acest aspect: 38-33. Din pacate, în teren lucrurile au stat putin diferit, elevele lui Tadici gresind nepermis de mult în aparare.
Începutul a fost unul echilibrat, la fel ca întreaga partida, ambele echipe distantându-se la maxim doua goluri si fiind imediat egalate. A fost 2-0 pentru fetele noastre, apoi 5-3 pentru poloneze, dupa care, în minutul 15, la jumatatea primului act, tabela arata scor egal, 10-10, moment în care selectionerul Gheorghe Tadici a cerut time-out. Echilibrul însa nu avea sa fie rupt, scorul evoluând parca obsedant: 11-11, 12-12, 13-13, 14-14, 15-15, 16-16, 17-17. Din nefericire, polonezele aveau sa fie mai tari pe final de prima repriza si, profitând de greselile noastre defensive si de faptul ca atât Luminita Hutupan cât si Talida Tolnai au prins o zi neinspirata, au reusit sa intre la cabine cu doua goluri diferenta, 18-20.
Repriza secunda avea sa arate o alta fata a echipei noastre. Ceva mai redutabila în compartimentul ofensiv, dar cu aceleasi erori mari în aparare. Dupa ce au recuperat e-cart-ul de doua goluri, „tricolorele” au reusit sa treaca în avantaj în minutul 38. Pâna pe final, fetele noastre nu aveau sa mai fie conduse, tinând tot timpul echipa adversa la respect, la unu-doua si chiar trei goluri diferenta. La rampa avea însa sa iasa Adina Meirosu, ea fiind protagonista unui veritabil galop de sanatate românesc în ultimele cinci minute ale partidei. Pe final, polonezele au cedat psihic si fizic, România reusind sa se impuna cu scorul de 38-33, desi, sa fim sinceri, diferenta de cinci puncte este poate prea mare. Sa speram doar ca polonezele sunt redutabile în avanposturi si ca aceasta este explicatia celor 33 de goluri primite de echipa noastra…
Odata cu aceasta victorie, România a obtinut si calificarea în grupa principala a competitiei, unde va fi colega cu Polonia, Coreea de Sud, Spania, Ungaria si Germania. Fetele noastre nu vor mai întâlni gruparea poloneza, regulamentul stipulând ca echipele colege în grupele preliminare nu se vor mai duela si în cele principale. Mai mult, elevele lui Tadici pornesc cu doua puncte deja cumulate, datorita victoriei din fata polonezelor. Din cele sase echipe, primele patru se vor califica în sferturile de finala, unde vor da piept cu echipele din cealalta grupa principala.
Iata însa programul urmatoarelor meciuri ale elevelor lui Tadici:
România – Coreea de Sud: joi, ora 15.30
România – Spania: sâmbata, ora 15.30
România – Ungaria: duminica, ora 19.30
România – Germania: marti 11decembrie, ora 17.30.
Intră acum și în grupul de