Nechifor: Semnăm din toamna asta destinaţii noi de pe Aeroportul Suceava: Roma, Milano sau Torino şi încercăm Barcelona şi Bruxelles

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi al organizaţiei PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat, vineri, că după ce din 19 august va funcţiona cursa Suceava-Londra, din toamna aceasta vor fi incluse noi destinaţii de pe Aeroportul Suceava: Roma, Milano sau Torino, dar că se încearcă şi Barcelona şi Bruxelles.

PSD Dragnea Nechifor Bradatan primari Cusnir (2)

Nechifor a făcut anunţul în cadrul întâlnirii, de vineri, cu candidaţii suceveni ai PSD la alegerile locale.

„Vin de la aeroport de la o discuţie importantă şi vă spun că semnăm din toamna asta destinaţii noi: Roma, Milano sau Torino, încercăm şi Barcelona, chiar dacă e departe şi încercăm şi Bruxelles”, a spus Nechifor.

El a arătat că aceste destinaţii au fost alese pentru că în respectivele zone trăiesc foarte mulţi suceveni.

Nechifor a spus că cei mai mulţi suceveni plecaţi din ţară trăiesc în Marea Britanie şi că este deja zbor spre Londra, iar pe locul doi e Spania, pe locul trei e Italia, apoi Germania şi Belgia.

„Am făcut ca sucevenii să aibă cum să vină acasă mai ieftin şi mai repede la ai lor părinţi, sau dumneavoastră să puteţi merge acolo”, a spus Nechifor.

El a precizat că săptămâna viitoare va prezenta mai multe amănunte inclusiv legate de creşterea cu 24 la sută în ultimul an a numărului de turişti care au venit în judeţul Suceava.(N.B.)