12 localitati „tinta” si 3 exploatatii de pasari monitorizate privind aparitia gripei aviare

În judetul Suceava au fost instituite o serie de masuri pentru prevenirea aparitiei  unui focar de gripa aviara, dupa ce în Murighiol, judetul Tulcea evolueaza un focar de influenta aviara înalt patogena H5 N1. Potrivit sefului Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Suceava, Petrea Dulgheru toti medicii veterinari oficiali zonali au fost reinstruiti, precum si cei concesionari sau angajati pe perioada determinata, cu actele normative care transpun legislatia europeana în domeniu. De asemenea se face supravegherea pasarilor salbatice si domestice în colaborare cu organele silvice si AJVPS, cadavrele celor moarte trebuind aduse la laborator pentru investigatii de specialitate.

Petrea Dulgheru mai precizeaza ca exista un numar de 12 localitati tinta, ce sunt supuse unui program de monitorizare special, prin medicii veterinari oficiali zonali si cei împuterniciti, iar în cele trei exploatatii de pasari autorizate, de capacitate mica se fac controale privind respectarea normelor de biosecuritate.

Circulatia pasarilor domestice este monitorizata permanent si s-au impus restrictiile necesare cu privire la interzicerea lansarii acestora în afara curtilor si la luciul de apa.

Seful DSVSA Suceava mai precizeaza ca institutia detine stocurile necesare de materiale pentru interventii în caz de necesitate, respectiv, echipamente de protectie, utilaje de dezinfectie si dezinfectante iar Laboratorul Suceava are asigurate materialele necesare pentru executarea investigatiilor în domeniul depistarii virusului.