Bolnavii de Diabet au posibilitatea unor analize gratuite


Intră acum și în grupul de

Toti bolnavii de diabet din judetul Suceava aflati în evidentele medicilor specialisti si ai celor de familie vor putea beneficia pâna pe data de 24 decembrie de analizele privind hemoglobina glicozilata. In acest sens, pacientii se vor adresa medicului în evidenta caruia se afla (diabetolog, cu competenta în diabet sau medicului de familie) pentru a primi recomandarea de a efectua analiza respectiva. Cu recomandarea primita de la medic, pacientii vor merge la unul din cele 10 laboratoare aflate în relatie contractuala cu CAS Suceava.

Medicii de familie vor putea emite recomandarile de analize pacientilor aflati în evidentele lor cu aceasta boala cronica. În perioada de sfârsit de an laboratoarele vor transmite medicilor diabetologi, respectiv medicilor de familie rezultatele analizelor, iar medicii de familie le vor înregistra în evidentele proprii. În functie de rezultatele obtinute medicii de familie vor continua tratamentul sau vor recomanda pacientilor consultatii de specialitate la medicii diabetologi. Suma alocata furnizorilor de servicii medicale paraclinice pentru efectuarea acestor analize, la nivelul judetului nostru, este de 174.000 lei.

„Aceasta suma a fost repartizata laboratoarelor cu care suntem în contract, în mod egal, prin acte aditionale cu valoare orientativa. Decontarea hemoglobinei glicozilate (HbA 1 c) se face în functie de serviciile realizate de fiecare furnizor, în limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie la nivelul CAS Suceava.  Din discutiile pe care le-am avut cu reprezentantii laboratoarelor am înteles ca exista dificultati în procurarea reactivilor necesari efectuarii hemoglobinei glicozilate motiv pentru care pacientii pot fi reprogramati. Dispunem în momentul de fata de finantare ce poate acoperi un numar de 8.000 de analize pentru sfârsitul anului 2007. Aceasta finantare a fost primita în urma cu câteva zile si speram ca un numar cât mai mare de diabetici sa beneficieze de aceasta investigatie”, a declarat Presedintele Director General al CAS Suceava, dr. Cristina Iordachel. 


Intră acum și în grupul de