Intră acum și în grupul de
Democratii si liberal-democratii din România au decis ca nu are rost sa mai mearga separat pe scena politica si s-au „luat” cu acte în regula. Prin intermediul a trei evenimente politice care au avut loc în aceeasi zi, în acelasi loc, la Palatul Parlamentului, PD s-a transformat în PD-L, PLD s-a desfiintat prin decizia a peste 900 de delegati din tara si a decis sa fuzioneze prin comasare cu PD-L iar cele doua partide au fuzionat si au dat nastere la PD-L cu Theodor Stolojan si Emil Boc pe post de principale voci.
În sala „I.C. Bratianu” a Palatului cei de la PLD s-au întrunit pentru a vota „varsarea” în PD-L, cu promisiunea ferma venita din partea lui Stolojan si locotenentilor sai ca adevaratul liberalism pentru care s-au înfiintat în urma cu 9 luni va fi reprezentat în viitorul PD-L. Desi a existat o oarecare emulatie pro-fuziune în spatele salii erau suficiente voci care blamau decizia luata si mai ales faptul ca trebuie sa devina colegi cu oamenii lui Vasile Blaga sau Adriean Videanu. Presedintele organizatiei judetene a PLD Suceava, deputatul Dumitru Pardau a spus la Congres ca fuziunea este una „necesara”. „Este pentru prima data dupa 1990 când se renunta la competitia între, sau în interiorul fortelor de centru dreapta. Nu este un lucru usor dar o parte dintre noi am mai facut echipa cu cei din PD în 2004 si lucrurile au mers bine. Începând de astazi vom ramâne în istoria post-decembrista a României ca partidul liberal care a participat la crearea primei forte politice puternice de centru dreapta. Pentru aceasta este nevoie de cumpatare, munca precum si de viziune politica. Tocmai de aceea va rog sa dati dovada de întelepciune, de realism politic deoarece acest proiect politic este primul în România care pune mai presus de interesele personale sau de grup, mai presus de orgolii, interesele României”, a spus liderul sucevean.
Cu un etaj mai sus, în sala „Al. I. Cuza” delegatii PD din tara, si ei în numar de aproximativ 1000 spuneau da, cu jumatate de gura, însa fara prea multe comentarii, înfiintarii PD-L si primirii în rândurile lor, cu drepturi depline, a PLD-istilor. Promisiunea a fost clara, în teritoriu PD va avea 19 locuri iar PLD doar 10. Cu exceptia a 7 judete care însa nu au fost nominalizate. Promisiunea liderului Emil Boc a fost ca noua formatiune va reforma România „din temelii” dupa ce va ajunge la guvernare, începând cu 2008. „Împreuna, în PD-L vom guverna România la nivel local si national. Astazi finalizam constructian politica începuta în 2003 de Stolojan si Basescu. Prin crearea PD-L vom reda românilor speranta de a se guverna în interesul cetatenilor. PDL va deveni altenativa actualei guvernari corupte”, a explicat Emil Boc.
În final, pe imnul PD-ului, noul partid s-a lansat în viata politica sperând sa poata comasa nu numai doctrinele ci si modul de lucru care le-a caracterizat pâna acum în teritoriu, desi la plecare au existat multe persoane care efectiv plângeau si nu se împacau cu ideea ca nici PD si nici PLD nu mai exista.
Intră acum și în grupul de