Fotbal : Sevilla ofera 4 milioane de euro pentru stelistul Zapata

Nu a trecut mult timp de când Gigi Becali a anuntat cei opt jucatori de care se va desparti Steaua în aceasta iarna, ca un alt jucator, de aceasta data ofertat, ar putea fi transferat.

FC Sevilla, fosta adversara a Stelei în grupa H a Ligii Campionilor, îl doreste pe portarul Zapata, pentru care este decisa sa plateasca patru milioane de euro, de opt ori mai mult decât a platit Steaua pe el.

Goalkeeperul de 29 de ani a intrat în atentia andaluzilor la meciul direct de la Sevilla, scor 1-2, pe 7 noiembrie, când stelistul a prins o zi mare, limitând proportiile scorului prin paradele senzationale reusite în fata lui Kanoute, Luis Fabiano si Keita. Apoi, spaniolii l-au urmarit si la alte jocuri si, cum Zapata a fost poate cel mai bun stelist în acest sezon, au fost impresionati.

În plus, oficialii si antrenorii Sevillei au primit amanunte de la fundasul central al echipei, Aquivaldo Mosquera, coleg cu Zapata la echipa nationala a Columbiei. Mosquera a fost si cel care i-a spus stelistului despre intentiile Sevillei de a încerca sa-l achizitioneze pe goalkeeper-ul ros-albastrilor, care ar primi un salariu de 800.000 de euro pe sezon.

Sevilla ar urma chiar sa înainteze si o oferta pentru Zapata, însa tranzactia are sanse mici de reusita, pentru ca Gigi Becali nu este dispus sa se desparta de cel mai bun portar al sau, dupa experientele nereusite cu Carlos sau Andrey. „Nu va pleca niciodata! Indiferent de suma pe care o primesc pe el. Nu-l dau nici daca mi se ofera 10 milioane pe el. Este cel mai bun portar de când sunt eu la Steaua si este netrasferabil. Va pleca doar daca voi gasi un portar mult mai bun decât el sau doar daca nu va mai da randament” a spus  Becali.

Totusi, Steaua ar putea sa îl cedeze pe Zapata, dar din vara, în conditiile în care andaluzii sunt pe cale sa îi dea drumul lui Armenteros în Ghencea.