O fată de 15 ani, mușcată de o viperă, internată la SJU Suceava pentru tratament

O fată în vârstă de 15 ani din Holda a fost mușcată de o viperă și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru tratament de specialitate.

Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boancheș, a declarat că tânără a fost mușcată de o viperă în localitatea de domiciliu și a primit, inițial, tratament de specialitate la Vatra Dornei.

vipera

Directorul medical al SJU Suceava, Tiberius Brădățan, a declarat că fata este internată în secția Chirurgie infantilă, iar evoluția sa este bună.

El a spus că fetei i s-a administrat ser antiviperinic și că urmează să mai rămână în spital cinci zile pentru observații, potrivit protocolului.

Brădățan a menționat că SJU Suceava are ser antiviperinic, fiind șase doze în UPU și alte cinci-șase doze în farmacia spitalului.(N.B.)