Fotbal : Primarul Ion Lungu este optimist in ceea ce priveste Cetatea Suceava

Anul 2007 a însemnat pentru Cetatea Suceava retrogradarea în Liga a III-a acolo unde a avut însa un parcurs excelent în aceasta toamna, motiv pentru care primarul Ion Lungu este optimist în ceea ce priveste viitorul fotbalului sucevean. La sfârsitul primei parti a campionatului, Cetatea Suceava este liderul Seriei I a Ligii a III-a, cu 15 victorii si 2 egaluri, fiind practic, singura echipa din tara neînvinsa în turul sezonului 2007-2008.

Argumentele edilului sucevean sunt parcursul foarte bun al elevilor lui Marian Pana în primele 17 etape dar si interesul unor oameni cu bani de a investi în echipa locala de fotbal.

Ion Lungu, regreta faptul ca FC Cetatea a retrogradat în Liga a III-a, însa îsi pune mari sperante în echipa care începe sa se formeze la Suceava. În acest sens, el se bazeaza pe valoarea tinerilor jucatori suceveni, pe profesionalismul antrenorului Marian Pana, dar si pe seriozitatea presedintelui Dumitru Moldovan. În ceea ce priveste sponsorizarea echipei de fotbal, Ion Lungu spera ca odata cu revenirea Cetatii în cel de-al doilea esalon valoric al tarii, alaturi de echipa de fotbal sa vina mai multi oameni cu bani.

Primarul Sucevei este optimist si în legatura cu construirea unui nou stadion la Suceava pâna în 2009. Acesta este cel mai ambitios proiect pe care municipalitatea suceveana l-a initiat în acest an si se refera la construirea unui World Trade Center pe actualul amplasament al stadionului “Areni”. În acest sens, la prezentarea bilantului pe 2007, Ion Lungu a precizat ca realizarea acestui proiect implica si mutarea stadionului, într-o alta locatie, Primaria Suceava demarând procedurile pentru construirea unui Complex Sportiv, pe o suprafata de 12 hectare, la iesirea din Suceava, spre Falticeni. Acest complex va fi format dintr-un stadion de fotbal, un bazin olimpic si o sala polivalenta.