Un sucevean cu mașină din Bulgaria, cu numere scrise cu carioca, folosea autoturismul pentru comerț ilegal

Un sucevean care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria și căruia i-a pus un număr de înmatriculare din carton scris cu carioca folosea mașina pentru comerț ilegal și a fost prins de poliție.

masini-bulgaria-e1375352376385

Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria,  care circula pe D.J. 175, pe raza satului Braniștea din comuna Fundu Moldovei.

Autoturismul în cauză era condus de către un bărbat de 40 ani, din municipiul Suceava, prezentând pe partea din spate un număr confecționat pe carton prin scriere cu carioca.

La controlul autoturismului au fost identificate mai multe seturi de lenjerii de pat şi plapume, fiecare ambalate individual în saci de plastic de formă patrulateră, prevăzuți cu fermoar și mâner, care erau oferite spre vânzare cetățenilor de către o femeie de 29 ani, din municipiul Suceava. Pentru marfa în cauză nu s-au putut prezenta documente legale de proveniență.

Șoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 375 lei, reținându-se certificatul de înmatriculare și s-a dispus confiscare numărului.(N.B.)