Aproape 4400 de candidaţi suceveni la Examenul de Bacalaureat vor susţine proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională


Intră acum și în grupul de

Aproape 4400 de candidaţi suceveni la Examenul de Bacalaureat vor susţine, în perioada 27 iunie-1 iulie,  Proba C de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internatională, cei mai mulţi urmând să susţină proba la limba engleză.

engleza

Potrivit ISJ Suceava, în sesiunea iunie-iulie 2016 a Examenului de Bacalaureat, pentru susţinerea probei C de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională s-au înscris 4399 de candidaţi din care  la limba engleză – 3821, la limba franceză – 541, la limba germană – 22, limba rusă – 2 şi la limba spaniolă – 13 candidaţi.

Conform sursei citate, alţi 853 de candidați suceveni au echivalat competențele cu certificate europene în cadrul unor examene cu recunoaștere internaţională sau au susţinut proba în serii anterioare.

Reamintim că potrivit Calendarului pentru sesiunea iunie-iulie a Examenului de Bacalaureat după desfăşurarea probei de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională sunt prevăzute probele scrise care vor începe în data de 4 iulie cu proba la Limba şi literatura română (proba E)a) urmată de proba la Limba şi literatura maternă (proba E)b) care se va susţine pe 5 iulie,  apoi pe 6 iulie este prevăzută proba obligatorie a profilului (proba E)c), iar pe 8 iulie se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării (proba E)d).

Afişarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 12 iulie (până în ora 16.00), iar în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţii (între orele 16:00-20:00).

Soluţionarea contestaţiilor este prevăzută pentru perioada 13 – 15 iulie, iar rezultatele finale se vor afişa în data de 16 iulie.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de