Un magazin, o sală de evenimente, tone de furaje și alte anexe gospodărești au ars într-un incendiu violent izbucnit la Mironu

Un magazin, o sală de evenimente, circa nouă tone de furaje și alte anexe gospodărești au ars într-un incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marți în satul Mironu,din comuna suceveană Valea Moldovei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, plt.adj. Alin Găleată, pompierii militari suceveni de la subunităţile din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Capu Câmpului şi Cornu Luncii, precum şi ai Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă al Părintelui Gabriel Puiu Florea, din comuna Cornu Luncii, au intervenit cu nu mai puțin de 8 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a afectat două gospodării, în satul Mironu, comuna Valea Moldovei.

”La sosirea echipajelor, ardeau violent un magazin mixt, corp comun cu o sală de evenimente, şi două anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la construcţiile învecinate.

FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava
FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava

Incendiul, anunțat prin 112 la ora 1:57, a fost lichidat la ora 7:00”, a declarat Găleată.

El a arătat că primului proprietar, F.M., i-au ars clădirea magazinului şi sala de evenimente, pe o suprafaţă de 450 de metri pătraţi, şura şi adăpostul de animale, corp comun, pe 150 de metri pătraţi, circa 5 tone de furaje, obiecte de mobilier şi altele. S-au degradat 7 butelii de aragaz, din care 6 se aflau într-un rastel şi una în bucătăria sălii.

Celui de-al doilea proprietar, F.V., i-au ars şura şi adăpostul de animale, corp comun, pe 100 de metri pătraţi, circa 4 tone de furaje şi alte bunuri.

”Intervenţia a fost deosebit de grea, din cauza cantităţilor mari de materiale combustibile, dar şi periculoasă, din cauza buteliilor care au ars violent şi puteau să explodeze în orice moment, punând în pericol integritatea salvatorilor”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, adăugând că din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcţiile aflate în imediata apropiere.

FOTO: ISU Suceava