Un contrabandist de țigări din Vicovu de Sus a provocat un accident mortal în Straja și a fugit de la locul accidentului. A fost prins de polițiști și introdus în arest

Un bărbat de 46 de ani din Vicovu de Sus a fost reținut, marți, de polițiști și este cercetat pentru mai multe infracțiuni, după ce a provocat un accident mortal în timp ce transpora țigări de contrabandă cu un autoturism neînmatriculat și a fugit de la locul accidentului.accident tigari cupola (1)

Poliţia oraşului Vicovu de Sus, a primit, marți dimineața,  un apel prin 112 privind producerea unui accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane pe raza comunei Straja, iar lucrătorii de poliţie deplasaţi la faţa locului au constatat că în urma producerii  accidentului de circulaţie între două autoturisme, unul dintre conducători a decedat, iar celălalt a părăsit locul accidentului.

Poliția Suceava menționează că în acest caz conducerea unităţii a dispus instituirea de filtre pe raza localităţilor limitrofe aflat în competenţa oraşului Vicovu de Sus şi a Poliţiei Rădăuţi şi efectuarea de investigaţii în vederea identificării conducătorului auto care a părăsit locul accidentului.

După aproximativ o oră, poliţiştii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 46 de ani, din oraşul Vicovu de Sus.

Cu ocazia cercetării locului producerii evenimentului rutier, atât în interiorul, cât şi în apropierea autoturismului condus de bărbatul de 46 de ani, s-a găsit o cantitate de 4.865 de pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară în valoare de aproximativ 48.450 lei.

Totodată autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani, a fost indisponibilizat în vederea dispunerii unei constatări tehnice şi a fost instituit sechestru asigurator față de acesta.

Cercetările privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă au fost preluate de lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava în vederea tragerii la răspundere a tuturor participanţilor la comiterea faptei.

Totodată, se vor extinde cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor producerii accidentului rutier, menționează sursa citată.

În urma probatoriului administrat de către lucrătorii Poliției orașului Vicovu de Sus, în cauză s-a dispus luarea măsurii reținerii față de bărbatul de 46 de ani, pentru o perioadă de 24 de ore, cercetările fiind continuate față de acesta sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ucidere din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 192 din Codul penal, „părăsirea locului accidentului”, faptă prev. și ped. de art. 338 alin. (1) din Codul penal, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” faptă prev. și ped. de art. 334 alin. (2) din Codul penal  și „contrabandă” faptă prev. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, modif. prin OUG 54/2010, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, ulterior urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor mai sus-menționate.