CJ Suceava alocă 120.000 de lei pentru a participa, alături de Primăria Siret, la Târgul Expo Real 2016 de la Munchen


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava a aprobat, marți, participarea unei delegații din 5 persoane la Târgul Expo Real 2016 de la Munchen din 4-6 octombrie în care ar urma să fie promovat parcul industrial din Siret și parcul integrat de industrie alimentară Suceava-Botoșani.

Suma alocată de CJ Suceava pentru eveniment este de 120.000 de lei, iar Primăria Siret ar urma să contribuie cu mijlocul de transport.sedinta CJ Suceava, Flutur, Seredenciuc, Marian Nita (2)

Liderul grupului PSD din CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că suma alocată pentru acest eveniment este destul de mare, de circa 6000 de euro de membru al delegației sucevene, mai ales că la acest târg este prezentată o intenție de parc industrial Suceava-Botoșani și parcul industrial de la Siret care abia s-a înființat.

„Multă grijă la cum se cheltuie banii”, a spus Nechifor.

Consilierul județean PSD Alexandru Rădulescu a spus la rândul său că nu înțelege de ce Consiliul Județean Suceava nu participă la târgul agro-zootehnic din provincia Luxemburg din Belgia, în condițiile în care există o hotărâre adoptată în unanimitate în acest sens, iar acest târg este exact pentru profilul unui parc agro-industrial cum ar fi cel vizat de Flutur între Suceava și Botoșani.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că el a văzut că erau prevăzute ale deplasări, în Irak sau în Republica Moldova, dar că nu consideră că e nevoie de mers în străinătate la mâncat sarmale, dar i s-a adus la cunoștință că deplasarea în Republica Moldova este parte a unui proiect pe care chiar Flutur l-a inițiat în mandatul său privind instalarea unei statui a lui Ștefan cel Mare.

Flutur a spus însă că e mai bine ca deplasările să fie făcute în zone din care pot veni investitori și că de aceea a propus această participare la târgul din Munchen.

Flutur a propus ca CJ Suceava să participe în perioda 4-6 octombrie la Târgul Internațional  pentru  Investiții  și Proiecte Imobiliare, EXPO REAL 2016, care se va desfășura la Munchen în Germania.

Special Real Estate Forum, Halle C2
Special Real Estate Forum, Halle C2

În expunerea de motive, Gheorghe Flutur arată că județul Suceava are oportunitatea valorificării poziției sale geografice, de limită estică pentru afaceri a Uniunii Europene cu state non-UE, prin înființarea unui Parc Integrat de Industrie Alimentară Suceava-Botoani, care să permită crearea unei platforme industriale în sprijinul unor investitori cum ar fi  operatori economici, instituții de cercetare științifică sau dezvoltare tehnologică în domeniul agroindustrial care activează în județele  Botoșani și Suceava în domeniul industriei agroalimentare și care, la final, va coagula poțenialul ambelor județe, va potența activitatea operatorilor privați de pe piață, favorizând contactul și consultările între toți actorii relevanți. În același timp, susține Flutur, apropierea de vama ucraineană și legătura cu șoseaua E85, respectiv drumul expres Siret-Suceava-București ce asigură conexiunea directă la rețeaua europeană TEN T, prevăzută și în Master Planul General de Transport, constituie avantaje în atragerea de investitori prin acordarea unor facilități de ordin edilitar, respectiv accesul la infrastructura de afaceri, pentru crearea de noi locuri de muncă și obținerea unor surse de venit la bugetul local, conducând în final la revitalizarea și dezvoltarea economică a județului Suceava.

 

El adaugă că și cadrul legislativ care reglementează regimul juridic pentru înființarea parcurilor industriale facilitează și promovează ideea de constituire de parcuri industriale, permițând în același timp și oferirea unor facilități de natură fiscală cum ar fi impozite pentru terenuri și clădiri aferente parcului, dar și scutiri de la plata unor taxe locale, în limita legii și cu acordul autorităților locale.

 

Potrivit lui Flutur, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană promovează a 19-a ediție a Târgului Internațional pentru Investiții și Proiecte Imobiliare-EXPO REAL 2016 ce va fi organizat la Munchen, în perioada  4-6 octombrie 2016 prin intermediul companiei AHK România, la care România are un stand comun cu o suprafața de 100 mp și o dotare logistică corespunzătoare scopului acestuia.

 

„Acest eveniment are rolul de a pune România pe agenda investitorilor străini, prin activități de marketing direct în Germania și printr-o activitate susținută de presă desfășurată în Germania și România. Târgul Internațional pentru Investiții și Proiecte Imobiliare-EXPO REAL 2016 reprezintă cea mai mare platformă europeană de business pentru sectorul imobiliar și investițional, reunind participanți din țări din întreaga lume, expozanți din rândul companiilor și instituțiilor, jurnaliști și reprezentanți ai mass-media și experți de top în programul de conferințe”, a explicat Gheorghe Flutur.

 

El mai susține că documentele de planificare strategică ale județului Suceava, Regiunii Nord Est, dar și oferta educațională a Universității Suceava, potențialul agricol al județului Suceava, precum și dinamica activităților agroindustriale din județul Suceava, demonstrează necesitatea și utilitatea înființării și promovării unui Parc Integrat de Industrie Alimentară Suceava-Botoșani și, totodată, recomandă desfășurarea unor activități de marketing, care să vina în sprijinul operatorilor locali pe piața agroindustrială, a producătorilor și procesatorilor mici și mijlocii, prin prezentarea ofertei celor două județe pe piața din Germania și România, dar și a altor state care vor fi prezente cu ofertele proprii la acest târg.

 

Președintele CJ Suceava precizează că pentru a-și asigura prezența la Târgul Internațional pentru Investiții și Proiecte Imobiliare – EXPO REAL 2016, Consiliul Județean  Suceava trebuie să închirieze un stand echipat cu facilitățile de logistică necesare, să pregătească personalul care va fi prezent permanent în cadrul standului și va prezenta oferta județului, să asigure transportul, cazarea, diurna și asigurările de sănătate pentru persoanele care vor face parte din delegația județului.

 

CJ Suceava va avea calitatea de co-expozant, alături de Primaria orașului Siret, care a înființat de curând parcul industrial cu titlul Industrial Park East European Border, a menționat Flutur. (N.B.)


Intră acum și în grupul de