Tenis : Sarapova a eliminat-o pe Davenport

Maria Sarapova a avut putin de lucru cu Lindsay Davenport, câstigând cel mai interesant meci al zilei de miercuri, duelul fostelor jucatoare numarul unu în lume, cu scorul de 6-1 6-3, în runda a doua a turneului de Mare Slem, Australian Open.  
Aflata la primul Mare Slem de când a revenit în circuitul profesionist, în urma nasterii baiatului Jagger, în iunie 2007, Davenport a pierdut primele cinci gameuri.

În setul secund, cele doua jucatoare si-au câstigat serviciul, pâna când Sarapova a reusit un break în fata americancei, în game-ul sapte, ca apoi sa nu mai piarda niciun set. „Am tratat acest meci ca pe o finala. De când am aflat ca s-ar putea sa joc cu ea m-am pregatit pentru acest meci. L-am pus pe antrenorul meu sa îmi trimita mingi cât a putut el de tare, timp de cinci zile, pentru ca Davenport este una dintre cele mai puternice jucatoare care exista”, a recunoscut Sarapova.

Rusoaica, numarul cinci mondial, o va întâlni în runda a treia pe compatrioata Elena Vesnina. Întâlnirea se presupune ca nu îi va crea probleme Sarapovei, care a zdrobit o adversara ce se credea ca îi va da mult de furca.

Favorita turneului, Justine Henin, a avut un meci mai greu în fata Olgai Poutchkova, de care a dispus cu 6-1 7-5. Jocul fara greseala a parasit-o pe tenismena numarul unu în lume în setul secund, când a lasat un avantaj de 5-2 sa îi scape printre degete, ca în final sa revina si sa câstige partida.