100 de jandarmi suceveni vor asigura măsurile de ordine publică în zonele în care sunt organizate evenimente cultural-artistice, religioase şi sportive, în acest weekend


Intră acum și în grupul de

100 de jandarmi suceveni vor asigura, în perioada 05-07 august a.c., măsurile de ordine publică în zonele în care sunt organizate evenimente cultural-artistice, religioase şi sportive, la care se estimează participarea unui număr mare de persoane.

Potrivit unui comunicat al IJJ Suceava, în cooperare cu poliţişti, pompieri şi poliţişti locali, jandarmii vor acţiona pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a următoarelor manifestări:”Black&White Motor Fest”, în parcarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, în perioada 05-06 august; Concursul Naţional de Folclor ”Frederich Shwartz”, în parcarea Iulius Mall Suceava, în perioada 05-06 august; ”Zilele comunei Slatina”, în ziua de 6 august; ”Parada portului popular german”, pe Esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava, în ziua de 6 august; ”Rădăuţiul Cântă”, în faţa Primăriei Rădăuţi, în ziua de 7 august; Manifestările religioase organizate la Mănăstirea Slatina din comuna Slatina (6 august) şi la Mănăstirea ”Sf. Ierarh  Glicherie Mărturisitorul” din comuna Râşca (7 august), cu prilejul sfinţirii lăcaşurilor de cult; Manifestări religioase şi cultural artistice prilejuite de hramul Mănăstirii Suceviţa, în perioada 5-7 august; Turneul de handbal <Memorialul ”Mihai Mironiuc”>, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Suceava, în perioada 4- 6 august.

jandarmi cetate”Pe lângă efectivele destinate pentru desfăşurarea în siguranţă a acestor manifestări, 90  jandarmi vor acţiona zilnic în cadrul dispozitivelor de menţinere a ordinii publice, organizate în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava în localităţile în care funcţionează structuri de jandarmerie, activitatea acestora având un caracter preponderent preventiv”, arată sursa citată.

Totodată, jandarmii din cadrul posturilor montane (Vatra Dornei, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Suceviţa, Frasin şi Gura Humorului) vor desfăşura activităţi preventive pe traseele turistice şi în staţiunile montane de interes naţional, pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, respectarea legislaţiei privind organizarea activităţilor de picnic, a normelor de mediu şi a celor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane.

”Jandarmeria recomandă participanţilor la manifestări să respecte regulile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor, să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. De asemenea, solicităm persoanelor care intenţionează să ia parte la manifestările religioase să manifeste calm, înţelegere şi să respecte regulile stabilite pentru accesul la baldachinul situat în incinta mănăstirii”, transmite IJJ Suceava.

 


Intră acum și în grupul de