Doi cetateni moldoveni voiau sa ajunga in Italia sub o identitate falsa


Intră acum și în grupul de

În timpul unui control privind combaterea transporturilor ilegale de persoane politistii suceveni au avut surpriza de a depista într-un autoturism doi cetateni moldoveni de aveau acte false. Potrivit IPJ Suceava, joi, politistii de la investigare fraude si politia rutiera au identificat în trafic un autovehicul marca „Volkswagen” condus de L. CONSTANTIN, în vârsta de 32 ani, din municipiul Botosani care a declarat ca se deplaseaza pe ruta Botosani – Italia.

În urma verificarilor efectuate s-a constatat ca transportul este ilegal, iar în microbuz se aflau înca patru persoane, din care doua au prezentat documente de identificare românesti, respectiv, un pasaport emis de autoritatile române din  judetul Iasi pe numele P. ION din orasul Hârlau, judetul Iasi si o carte de identitate emisa de IPJ Botosani, pe numele G. FLORENTINA din municipiul Botosani.

Dupa efectuarea primelor cercetari s-a stabilit ca persoanele în cauza se numesc de fapt C. SERGIU, respectiv G. GALINA si sunt cetateni moldoveni. Contra sumei de 300 euro fiecare, data lui L. CONSTANTIN, au obtinut documente false, având aplicate fotografiile celor doua persoane si intentionau sa ajunga în Italia, iar la destinatie trebuiau sa mai achite pentru fiecare suma de 3.000 euro.

În aceeasi zi, s-a dispus începerea urmaririi penale pentru comiterea infractiunilor de fals, uz de fals, fals privind identitatea, nerespectarea regimului rutier public si transport nelegal de emigranti.


Intră acum și în grupul de