Un tânăr din Bălăceana a intrat cu mașina în șanț, după care a plecat de la locul accidentului cu tot cu plăcuțele de înmatriculare

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna suceveană Bălăceana a intrat cu mașina   într-un șanț și a părăsit locul accidentului, luând cu el și placuțele de înmatriculare ale autoturismului.

Din primele cercetări polițiștii au stabilit că duminică dimineață, tânărul, posesor permis de conducere valid, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ178A, din direcţia Todireşti spre localitatea Părhăuţi, la pătrunderea într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, părăsind partea carosabilă şi intrând în şanţul situat pe partea stângă a sensului său de mers.

”În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului stânga spate, în vârstă de 16 ani, din aceeași localitate.

Personalul medical nu s-a putut pronunţa momentan dacă persoana în cauză rămâne internată sau nu, însă aceasta a fost supusă unor investigaţii suplimentare”, precizează IPJ Suceava.

Potrivit sursei citate, conducătorul auto a părăsit faţa locului, luând cu el plăcuţele de înmatriculare, certificatul de înmatriculare, poliţa RCA şi cheia autoturismului.

Ulterior, şoferul s-a prezentat la sediul Serviciului Rutier și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

masina in sant

Tânărul a fost condus la Spitalul ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava unde, i-a fost recoltată o proba biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, şi „părăsirea locului accidentului”.