Proiecte indraznete pentru DJS Suceava


Intră acum și în grupul de

Directia Judeteana pentru Sport Suceava si-a prezentat, zilele trecute, prin vocea directorului Mihai Androhovici, proiectele pentru anul competitional 2008. Pe lânga editarea unei carti în care sa fie prezentate toate evenimentele sportive desfasurate de-a lungul timpului în zona Bucovinei, AJS intentioneaza sa amenajeze, în acest an, în incinta institutiei, si un muzeu al sportului sucevean.

“Deocamdata ne aflam la stadiul de adunat materiale: trofee, medalii, diplome, fotografii sau alte lucruri personale pe care sunt dispusi sa le doneze sportivii. Speram ca în aceste zile sa apara bugetul de la ANS pentru 2008 si, în functie de sumele alocate, vom afla pe ce proiecte ne axam”, a precizat Mihai Androhovici.

De asemenea, DJS Suceava va initia, la începutul lunii februarie, o dezbatere publica despre legea combaterii violentei în sport. “Odata cu publicarea legii în Monitorul Oficial, vrem sa aducem la aceeasi masa a discutiilor, în cadrul Comisiei Judetene de Fair-play, toate partile implicate în manifestatiile sportive: organizatori, forte de ordine, suporteri, reprezentanti ai mass-media, oficialitati locale, pentru a le aduce la cunostinta noile prevederi ale legii”, a mentionat directorul DJS.

Diriguitorii sportului local doresc sa traga, în acest an, si un semnal de alarma asupra dopajului, programând în acest sens, pe 20 martie, la Suceava, o conferinta în care vor dezbate, împreuna cu un reprezentant al Agentiei Nationale pentru Sport, noile tendinte in domeniul antidopingului.  


Intră acum și în grupul de