Dacian Cioloș și premierul Poloniei, Beata Szydło, au discutat la Gura Humorului despre viitorul UE


Intră acum și în grupul de

Premierii român și polonez, Dacian Cioloș și Beata Szydło, au discutat la Gura Humorului despre viitorul UE în urma Brexit, dar și despre temele privind cooperarea între cele două țări.

ciolos beata polonia ghervaze (2)

Premierul Dacian Cioloș  a declarat că, în cadrul discuțiilor, s-au abordat subiecte de interes comun care se află pe agenda europeană.

„În primul rând, am trecut în revistă subiecte pe care practic am ajuns la concluzia la sfârșit că avem foarte multe puncte de vedere care sau coincid, sau sunt foarte apropiate, şi, acolo unde există anumite diferențe de abordare foarte mici ne-am exprimat punctele de vedere şi cred că această întâlnire este o premisă pentru o foarte bună colaborare între Polonia şi România, în perspectiva discuțiilor care au început şi vor continua la nivel european”, a spus Cioloș.

El a arătat că  în primul rând a fost abordat subiectul legat de ieșirea Marii Britanii din UE şi pregătirea negocierilor pentru ieșirea Marii Britanii din UE.

”Temele de interes comun în cadrul acestor negocieri, pe care am convenit să ne armonizăm punctele de vedere şi chiar să lucrăm împreună la formularea unei poziții comune, cu atât mai mult cu cât avem interese comune, considerăm, şi România, şi Polonia, că subiectul privind libera circulație a persoanelor şi a lucrătorilor va trebui să fie un punct important pe agenda europeană. Şi Polonia, şi România avem cetățeni care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie şi credem că, în cadrul acestor negocieri, va trebui să găsim soluțiile cele mai adaptate pentru ca aceștia să poată să-şi continue activitatea şi profesională şi să continue să-şi menţină drepturile pe care le au în momentul de faţă în Marea Britanie. Am discutat totodată de impactul bugetar, impactul asupra bugetului european a ieşirii Marii Britanii din UE şi soluțiile care se pot prefigura din acest punct de vedere. Suntem interesați, şi Polonia, şi România, ca bugetul european să rămână unul consistent şi să putem continua să finanțăm politici comunitare importante. Am discutat şi despre modalitățile de negociere şi pregătire a acestor negocieri. Sigur, negocierile nu vor putea începe decât în momentul în care Marea Britanie va decide să notifice formal, oficial ieșirea din UE. Este importantă predictibilitatea pentru noi, să ştim care va fi acel moment şi cum se vor organiza lucrurile. Este important, sigur, ca Marea Britanie să aibă timp să se pregătească, dar, pe de altă parte, pentru noi, pentru România cel puţin, este important ca acest moment să nu fie prea îndepărtat în timp, pentru că orice incertitudine care poate să fie legată de conținutul acestor negocieri poate să afecteze şi să aibă impact asupra evoluţiei economiei din UE şi, după cum ştiţi, în momentul de faţă, şi Polonia, şi România sunt două state membre cu creştere economică importantă, deci care contribuie la creşterea PIB european”, a explicat premierul român.

El consideră că este important să se mențină acest trend pozitiv al evoluţiei economice şi deci să se elimine orice element de incertitudine care ar putea afecta evoluția economiei, inclusiv incertitudini legate de aceste negocieri.

„Am discutat şi despre viitorul UE. În mod clar, chiar dacă ieșirea Marii Britanii din UE va avea în conținutul negocierilor anumite teme foarte precise, care sunt legate de acest proces, cu siguranță UE nu va mai fi aceeași după ce Marea Britanie va ieşi din UE. Este, din punctul nostru de vedere, un moment de cotitură pentru UE. Suntem la câţiva ani de zile după o lărgire consistentă, o extindere consistentă a UE. Credem că trebuie să profităm de acest moment de cotitură şi să discutăm măsuri care pot fi luate şi pe termen scurt, şi pe termen lung, pentru a îmbunătăți funcționarea UE şi pentru a face mai credibilă UE în ochii cetăţenilor. E foarte important să evităm forțe şi fenomene centrifuge europene, să rămânem uniți cei 27, şi aici suntem de acord şi Polonia, şi România că trebuie să găsim modalitățile de a discuta viitorul UE pornind în primul rând de la principiul că trebuie să rămânem uniţi şi să ne gândim la un viitor al UE care să se construiască în jurul punctelor comune, în jurul subiectelor care ne unesc, şi nu cele care ne despart”, a spus Cioloș.

El consideră că trebuie să existe o abordare care să fie mai mult decât în trecut legată de așteptările cetăţenilor privind UE.

„Trebuie să ne concentrăm pe modalitățile de lucru, de pregătire a deciziilor şi de aplicare a unor politici care să țină cont în primul rând de așteptările cetăţenilor europeni şi de decizii care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de viață din UE. Pacea este foarte importantă şi în mod clar UE este un factor de menținere a păcii şi de stabilitate, nu doar în UE, ci şi în restul lumii, dar, dincolo de aceasta, trebuie să construim şi instrumente care să ducă la prosperitate, la creșterea prosperității în UE şi care să ne permită să facem faţă provocărilor care stau în fața UE. Am discutat despre combaterea terorismului, despre migrație, sunt subiecte care nu vor putea fi ocolite în discuțiile privind viitorul UE. Şi aici, cum spuneam, credem că sunt măsuri care pot fi luate în perioada imediat următoare fără modificarea tratatelor europene, măsuri care să ducă atât o la îmbunătățire a funcționării instituţiilor europene şi să aducă procesul decizional, instituţional european mai aproape de cetățenii europeni, dar şi măsuri care să ducă chiar la o regândire a unor politici comunitare, politici europene, care să ţină mai bine cont de realitățile actuale. Şi aici am concluzionat că şi România şi Polonia suntem interesați ca în viitor să existe în continuare o politică de coeziune, o politică agricolă comună, sunt două politici care acoperă o parte consistentă a bugetului european”, a mai spus Dacian Cioloș.ciolos beata polonia ghervaze (11)

El susține că trebuie începute discuțiile privind modul în care se redefinesc aceste politici pentru ca ele să răspundă mai bune realităților de astăzi şi din punct de vedere al nevoilor pe teren, de investiţii pe teren, dar şi din punct de vedere al utilizării mai eficiente a bugetului.

„Ne dorim ca România şi Polonia să fim mult mai proactivi în pregătirea unor idei noi, idei novatoare în privința evoluției acestor politici, a acestor instrumente europene, nu mai trebuie să fim doar receptori de idei şi de propuneri, ci să fim şi noi promotori de idei noi şi propuneri şi am convenit aici să lucrăm împreună, să venim cu o abordare generatoare de soluții pentru provocările care stau în fața noastră”, a spus premierul român.

El a mai arătat că  pentru România şi pentru Polonia menținerea Parteneriatului Estic pe agenda europeană este un subiect important și că a fost abordată şi chestiunea legată de securitate, de politica de apărare și a mulțumit Poloniei pentru modul în care a pregătit ultimul summit al NATO, când s-au putut aborda subiecte importante pentru flancul estic al UE şi pentru măsuri de descurajare în această parte a Europei.

„Am discutat în mod mai detaliat despre relațiile noastre cu Ucraina, cu Republica Moldova. Şi România, şi Polonia este interesată ca UE să mențină pe agendă cooperarea cu aceste ţări şi reformele să fie sprijinite în continuare. Sigur, în Ucraina, aplicarea şi ducerea la îndeplinire a deciziilor luate la Minsk sunt importante. În ambele ţări este importantă menţinerea trendului privind reformele şi UE trebuie să susțină în continuare aceste reforme. Dar am început să discutăm şi câteva idei noi prin care am putea întări Parteneriatul Estic prin care am putea reîncărca cu câteva teme noi de interes şi pentru UE, şi pentru aceste ţări, Parteneriatul Estic. Tot la acest subiect am salutat rezultatele vizitei recente pe care miniștrii de externe din Polonia şi din România au efectuat-o la Ankara, în Turcia, credem că este important să se mențină dialogul între UE şi Turcia. Şi pentru noi evoluția din Turcia este foarte importantă, nu doar în perspectiva relației pe care Turcia o are cu UE, a rolului pe care Turcia îl joacă în menţinerea securităţii şi stabilității la Marea Neagră, dar şi angajamentele pe care Turcia le-a luat legat de gestiunea migrației ilegale spre UE. Din această perspectivă sau şi din această perspectivă menţinerea relației cu Turcia este importantă”, a spus premierul.

Premierul Poloniei, Beata Szydło, a arătat că Polonia şi România trebuie să fie foarte active în această discuţie privind viitorul UE.ciolos beata polonia ghervaze (10)

„Avem propuneri de prezentat şi anumite schimbări care vor avea loc în UE. UE trebuie să țină cont de interesele europenilor, astfel încât ca UE să devină un loc sigur, în care cetățenii ei să se simtă siguri şi să se simtă gazde, ca acasă. Au avut loc evenimente deosebite, Brexit-ul este un efect al faptului că elitele europene s-au detașat de problemele europenilor obișnuiți şi aici vreau să menționez că colaborarea cu Marea Britanie trebuie să fie benefică pentru ambele părți după părăsirea de către Marea Britanie a UE şi aici trebuie să asigurăm interesele cetăţenilor UE, în special ale cetăţenilor polonezi şi români. Pentru Polonia, Marea Britanie rămâne un partener strategic, atât în privința problemelor economice, cât şi a politicii de apărare. Dorim ca relațiile Marii Britanii cu UE să rămână foarte bune, pe bază de reciprocitate. Iar această temă va fi preocuparea principală a politicienilor UE, pentru ca în următoarea perioadă să fie stabilit cadrul viitoarelor relații dintre noi şi e important ceea ce Marea Britanie va face în continuare. Aşa cum a spus şi domnul prim-ministru, am stabilit ca România şi Polonia să stabilească împreună propunerile pe care le vom face la Forumul UE”, a spus Szydło.

Ea a menționat că importantă este munca pentru reforma UE, consecința Brexit-ului şi trebuie să se pună întrebarea de ce cetățenii britanici au luat această decizie şi consideră că  trebuie să se facă totul ca în alte ţări ale UE să nu aibă loc astfel de fenomene.

„Responsabilitatea oamenilor politici este foarte importantă, în principal de prevenire, când astfel de fenomene au loc. Cele 27 de state membre trebuie să formeze un organism stabil european, care se va dezvolta şi care va asigura securitatea cetăţenilor săi. Pentru acest lucru UE trebuie să fie reformată. Polonia dorește să se întărească rolul Parlamentului European, să fie cât mai clare şi transparente relațiile dintre diferite instituții europene, pentru a acționa mai bine în direcția așteptărilor manifestate de către cetățeni. Reformele şi schimbările trebuie să aibă loc. Vă aduc la cunoștință că în Polonia au început discuţiile privind schimbarea Tratatului European, este unul dintre elementele principale ale discuţiei care trebuie să aibă loc în UE, în toate ţările membre, pentru ca aceste reforme să ducă la transformarea UE într-o instituție mai eficientă, mai sigură şi o dezvoltare echilibrată a tuturor statelor membre”, a spus premierul Poloniei.

Ea a arătat că a stabilit cu Cioloș  înființarea de comisii de experți, care vor face propuneri în cadrul dezbaterilor viitoare.

În ceea ce privește Parteneriatul Estic,  Szydło a spus că Polonia şi România trebuie să fie ambasadori ai ţărilor care sunt în Parteneriatul Estic, cele şase ţări.

„Importantă este situație din Ucraina, vom face eforturi ca în Parteneriatul Estic să aibă loc noi inițiative, vedem posibilitatea de dezvoltare a inițiativelor în domeniul infrastructurii, mai ales. Polonia şi România au foarte multe teme comune de prezentat în arena internaţională, în UE, şi dorim de asemenea să întărim colaborarea noastră bilaterală şi cred că astăzi vom lua decizii importante şi concrete privind comisiile comune de experți pentru stabilirea unor poziții comune în UE, astfel încât vom acționa real şi efectiv în UE”, a spus Szydło.


Intră acum și în grupul de