Rugby Club Venus, una dintre cele mai importante structuri din istoria rugby-ului feminin românesc, marchează duminică, 15 noiembrie 2026, împlinirea a 35 de ani de activitate. Aniversarea vine într-un moment în care profesorul Eusebiu Popa, fondatorul clubului și unul dintre pionierii rugby-ului feminin din România, își concentrează eforturile asupra dezvoltării unei noi generații de jucătoare din zona Rădăuți-Volovăț.


Cunoscut pentru performanțele obținute de-a lungul anilor la nivel național și internațional, Rugby Club Venus continuă să investească în sportul de bază, profesorul Eusebiu Popa reușind, începând din luna mai a acestui an, să formeze grupe de fete la categoriile U8 și U10 în nordul județului Suceava.
„Mai nou, din mai 2026 am reușit să formez grupe de fete în zona Rădăuți-Volovăț, U8 și U10. Am reușit să fac o selecționată Neamț-Rădăuți cu care am participat la Timișoara și în Campionatul de Minirugby Moldova, la Pașcani și Gura Humorului”, a declarat Eusebiu Popa.
Noua generație de sportive din zona Rădăuțiului a bifat deja primele participări la competiții și festivaluri sportive, iar antrenorul evidențiază câteva dintre jucătoarele care s-au remarcat până acum: Teodora Bongiac, Andra Rusu, Ana Haidau, Cristina Ursan, Carla Rusu, Alesia Munteanu și Sofia Munteanu.
De asemenea, echipa a fost prezentă la Festivalul Sporturilor organizat la Botoșani de multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă, experiență care a contribuit la promovarea rugby-ului feminin în rândul copiilor din zonă.
Profesorul Eusebiu Popa spune că obiectivul proiectului este unul ambițios: formarea unor jucătoare care să ajungă în elita rugby-ului românesc și chiar în echipa națională feminină, supranumită „Ghindele”.
„Selecția continuă și îmi doresc ca fetele din zona Rădăuți să ajungă în rugbyul mare, chiar în naționala Ghindelor”, a transmis antrenorul.
Un aspect important al programului îl reprezintă accesul gratuit pentru copii. Potrivit clubului, datorită sprijinului partenerilor și sponsorilor, participantele nu plătesc taxe de antrenament, echipament sau deplasări.
Aniversarea celor 35 de ani găsește Rugby Club Venus într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce în 1996 a scris istorie prin înființarea primei echipe feminine de rugby din România. De-a lungul timpului, clubul a cucerit titluri naționale, a format sportive ajunse la loturile naționale și a contribuit la dezvoltarea rugby-ului feminin românesc, iar acum încearcă să extindă această tradiție și în zona Rădăuți-Volovăț.





