O nouă destinație externă de pe Aeroportul Suceava urmează să fie anunțată curând


Intră acum și în grupul de

O nouă destinație externă de pe Aeroportul Suceava urmează să fie anunțată în perioada următoare.Flutur wizz avion dansatori buciume (51)

 

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că va transmite o scrisoare deschisă diasporei sucevene în care face un apel ca aceștia să se organizeze mai bine pentru a putea constitui grupuri de lobby pentru a deschide noi curse aeriene din Suceava.

„A fost un avantaj mare, în această lună a diasporei, că putem discuta cu ei mai ușor să se organizeze dacă vor curse pentru de pe Aeroportul Suceava”, a spus Flutur.

El a arătat că într-un timp foarte scurt aceste demersuri vor produce și efecte.

„Cel puțin unul dintre operatori va încerca să mai deschidă măcar o cursă în perioada care urmează”, a spus Flutur.

Președintele CJ Suceava a menționat că este prudent și crede că aceste curse vor funcționa pe tot timpul anului, dar că în cursele care funcționează acum, cei mai mulți sunt din diaspora.

„Te poți aștepta la puseuri, să vină doar în concedii și nu cu periodicitate, în fiecare lună din an. Atunci trebuie să ne gândim că structura clienților trebuie să fie și pe business cu oameni care vin să investească și pe turism, cu oameni care vin să viziteze pentru că acum, vara, cursele merg pline”, a spus Flutur.

El a menționat că luna august este vârf de trafic pe Aeroportul Suceava având zece mii de pasageri procesați.

Președintele CJ Suceava a explicat că trebuie ca acest flux de pasageri să fie constant și în lunile din sezonul rece.(N.B.)


Intră acum și în grupul de