Tsonga: „Romania este un adversar puternic”


Intră acum și în grupul de

Finalistul de la Australian Open, Jo-Wilfried Tsonga, a declarat ca România este un adversar puternic, dar îsi doreste sa câstige cu orice pret confruntarea din Cupa Davis. “Orice meci e dificil în Cupa Davis, iar România este un adversar puternic. Noi am venit la Sibiu sa ne facem jocul si sa câstigam. Suntem pregatiti sa învingem România. Am avut emotii în momentul în care am fost convocat, dar acum nu mai am. Tot ce îmi doresc acum este sa câstig meciurile”, a declarat Tsonga. Richard Gasquet a venit în completare: ”Atât Pavel, cât si Hanescu sunt jucatori valorosi, au cam acelasi nivel si sunt periculosi, asa ca nu am nicio preferinta”, ca apoi sa inspecteze conditiile din sala si suprafata de joc, de care s-a aratat foarte multumit. Cuplul format din Florin Mergea si Horia Tecau va întâlni la dublu pe Arnaud Clement si Michael Llodra, care vor sa triumfe în fata românilor, dupa esecul de anul trecut. “A fost o înfrângere frumoasa atunci, dar acum avem ocazia sa ne luam revansa. Avem încredere în noi”, a declarat Clement.

Capitanul nejucator al Frantei, Guy Forget, îl avea pe Tsonga în vizor pentru Cupa Davis înca din momentul în care tânarul a atins semifinalele de la Australian Open, ca apoi sa mai declare: “La începutul competitiei nu trebuie avut în vedere telul final. Trebuie sa câstigam fiecare meci si încercam sa le pregatim pe toate cât mai bine. Sunt mândru ca am în componenta atâtia jucatori valorosi, dar nu pot spune ca suntem favoriti la câstigarea competitiei”.

Partida de Cupa Davis dintre România si Franta va avea loc la Sala Transilvania din Sibiu, si se va tine în perioada 8-10 februarie.


Intră acum și în grupul de