Ministrul Transporturilor a anunțat că drumul expres Siret-Pașcani va începe după 2022. Flutur cere devansarea termenului pentru că E 85 nu mai face față traficului


Intră acum și în grupul de

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a anunțat, joi, la Suceava, unde a inspectat șantierul șoselei de centură a municipiului, că drumul expres Pașcani-Ploiești ar urma să fie finalizat în anul 2020, iar lucrările la Siret-Pașcani ar urma să înceapă după anul 2022, fapt ce l-a nemulțumit pe președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a cerut devansarea termenului în condițiile în care E 85 nu mai face față traficului actual.

flutur-harasim-si-sorin-buse-8

Bușe a spus că în ceea ce privește drumul expres Ploiești-Pașcani, se va lansa proiectul tehnic, studiul de fezabilitate, acordul de construcție până cel târziu în 31 octombrie.

„Cel târziu luna viitoare vom lansa tot acest drum expres. Finalizarea proiectului în Master Plan pe porțiunea Ploiești-Bacău este prevăzută în 2020. Pentru porțiunea Bacău-Pașcani este prevăzută în 2024, dar noi făcând această lansare împreună vrem să aliniem și restul proiectului ca să nu fie defazate”, a declarat Bușe.

În ceea ce privește autostrada Târgu Neamț-Iași-Ungheni lansarea proiectului tehnic, al studiului de fezabilitate, a acordului de construcție vor fi în 15 noiembrie, iar finalizarea proiectului este 2020, a mai declarat Bușe care a menționat că la cealalată porțiune a autostrăzii, Ditrău-Tg Neamț, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, acordul de construcție vor fi lansate în 30 noiembrie.

Întrebat dacă nu era prioritar tronsonul Tg. Neamț-Tg. Mureș, respectiv traversarea munților, Bușe a spus că porțiunea Ditrău-Tg. Mureș ar urma să fie proiectată în perioada următoare.

Despre drumul expres Siret-Pașcani, ministrul Transporturilor a spus că acesta ar urma să înceapă după 2022.

flutur-harasim-si-sorin-buse-6

„Noi v-am spus, conform Master Planului, lucrurile care sunt urgente, care ni le-am asumat”, a spus Bușe.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut însă devansarea termenului pentru Siret-Pașcani.

„Aglomerația de pe E 85 dinspre Siret e nenorocire. Cer grăbirea în Master Plan și a porțiunii Pașcani spre Siret. Noi mai deschidem trei puncte de frontieră  cu Ucraina, iar cu Siret sunt patru. Asta înseamnă descărcare de trafic pe E 85 și se va justifica categoric ca drumul expres să vină mai repede spre Siret”, a declarat Gheorghe Flutur.

 

 


Intră acum și în grupul de