Peste 200 de elevi suceveni, depistați cu păduchi și râie în urma controalelor efectuate în școli


Intră acum și în grupul de

Medicii au depistat la început de an școlar în unitățile de învățământ din județul Suceava 230 de cazuri de pediculoză și 11 cazuri de scabie.

Directorul executiv al DSP Suceava, Andrei Ianovici, a informat, marți, că triajul epidemiologic la începutul anului școlar 2016-2017 a fost efectuat în 436 de unități de învățământ de pe raza județului Suceava, dintre care 146 de unități de învățământ din mediul urban și 290 din mediul rural.

El a menționat că triajul epidemiologic a fost efectuat corespunzător în toate unitățile din oraș, unde există rețea de medicină școlară, deficiențe înregistrându-se doar în mediul rural.

Potrivit acestuia au fost controlați un număr de 76.500 de copii, fiind depistate 673 de cazuri cu diverse afecțiuni, fiind predominante anginele, 263 de cazuri și afecțiunile parazitare, fiind depistate 230 de cazuri de pediculoză, egal repartizate în mediul urban și rural, dar și 11 cazuri de scabie.

Andrei Ianovici 1

După aplicarea măsurilor recomandate și recontrolul copiilor au rămas în evidență 40 de cazuri de infestare, a menționat Ianovici.

Directorul executiv al DSP Suceava a menționat că instituția pe care o conduce nu mai poate asigura din acest an distribuția de substanțe antiparazitare, acestea urmând a fi achiziționate fie de părinți, fie de primăriile care au în subordine administrativă școlile.

 


Intră acum și în grupul de