Acasă Actualitate Fotbal. Cupa UEFA : Fiorentina, Hamburg si Tottenham, aproape sigure de calificare

Fotbal. Cupa UEFA : Fiorentina, Hamburg si Tottenham, aproape sigure de calificare


Intră acum și în grupul de

Rosenborg – Fiorentina 0 – 1

Fiorentina a reusit sa rupa „blestemul” celor trei remize de 1-1 din deplasarile europene ale acestui sezon. Joi seara, în mansa întâi a saisprezecimilor de finala din Cupa UEFA, gruparea italiana a câstigat în fata norvegienilor de la Rosenborg, chiar pe “Lerkendal” din Trondheim. La fel ca în mai toate meciurile “Violei” din acest sezon, Mutu a fost din nou cel mai bun de pe teren, marcând unicul gol al întâlnirii.



Prima repriza a apartinut în totalitate oaspetilor: sapte suturi spre poarta, dintre care doua pe spatiul portii, spre deosebire de norvegieni, nuli la ambele capitole. Protagonist a fost, fara doar si poate, Adi Mutu. Compatriotul nostru a scapat prima data singur spre poarta lui Jarstein în minutul 11, însa a fost oprit de arbitri, pe motiv de offside. Cinci minute mai târziu, „Briliantul” avea sa marcheze: patrundere senzationala a lui Gobbi, italianul îi pune mingea pe tava lui Mutu, iar românul nu iarta, introducând balonul în poarta goala. La jumatatea primului act, „decarul” Violei a fost la un pas de „doppieta”, însa sutul lui din lovitura libera a ocolit de putin vinclul portii scandinave. Dupa doar un minut, Adi a trecut din nou pe lânga gol, dar „scarita” românului nu a prins spatiul portii, la fel ca si sutul trimis la faza imediat urmatoare de tânarul Pazzini.

Dupa iesirea de la cabine, italienii au încetinit turatia. În pofida acestui aspect, norvegienii nu au reusit sa profite si fazele de poarta au apartinut tot gruparii “Viola”. Kuzmanovic în minutul 50 si Pazzini patru minute mai târziu s-au demonstrat însa lipsiti de inspiratie. În minutul 61, Mutu si-a încercat si el norocul, însa sutul sau a fost blocat de zidul scandinav. Dupa alte zece minute, „Briliantul” i-a trimis o pasa de geniu lui Pazzini, însa sutul italianului nu a avut taria necesara. În ultimele minute, antrenorul gazdelor, Trond Henriksen, a decis sa riste si astfel a aparut si prima ocazie a lui Rosenborg. Si ce ocazie! Din fericire pentru vizitatorii italieni, Frey a avut noroc, sutul plasat trimis de Ya lovind bara din dreapta goalkeeper-ului francez. Aceasta a fost de altfel si cea din urma faza a meciului, ultimul fluier al arbitrului consfintind victoria Fiorentinei, 1-0. De partea cealalta, pe lânga faptul ca au sanse minime de a se califica în optimi, cei de la Rosenborg ramân fara victorie pe teren propriu în fata echipelor italiene în întreaga istorie a participarilor în cupele europene.

ROSENBORG: Jarstein – Stoor, Kvarme, Demidov, Nrodvik – Skjelbred, Strand (Storflor, 81), Sapara, Traoré – Iversen (Ya, 46), Kone. Antrenor: Trond Henriksen.

FIORENTINA: Frey – Ujfalusi, Gamberini, Kroldrup, Gobbi (Pasqual, 46) – Kuzmanovic (Santana, 85), Jorgensen, Montolivo – Semioli, Mutu – Pazzini (Caccia, 72). Antrenor: Cesare Prandelli.

Benfica Lisabona – FC Nurnberg  1 – 0

Desi ocupa doar pozitia a 16-a în Bundesliga, FC Nurnberg este una dintre marile surprize ale actualei editii ale Cupei UEFA. Dupa ce au lasat Rapidul în afara „Batrânului Continent” si au obtinut apoi calificarea dintr-o grupa destul de dificila, cu Everton, Zenit si AZ Alkmaar, nemtii si-au continuat periplul European pe “Stadio da Luz”.

Din pacate pentru ei, “Stadionul Luminii” s-a transformat în unul al întunericului, Benfica impunându-se cu scorul de 1-0, dupa un meci controlat în mare parte de vizitatori. „Reteta” partidei a fost una simpla: germanii au ratat, „vulturii” au înscris. Singurul gol al partidei a fost marcat de lusitani cu doar un minut înainte de pauza, când Ariz Makukula a prins un sut de exceptie, fara sperante pentru goalkeeper-ul Blazek.

În ceea ce ne priveste, fundasul Lazlo Sepsi nu a evoluat nici macar un minut pentru Benfica, nefiind convocat de antrenorul Jose Antonio Camacho. Cu toate acestea, fotbalul românesc a fost prezent pe Stadio da Luz, prin brigada de arbitri formata din Alexandru Tudor la centru si cuplul Constantin Nica – Aurel Onita la cele doua tuse.

BENFICA: Quim – Leo, Luisao, Katsouranis, Nelson – Rui Costa, Cristian Rodriguez (David Luiz, 85), Nuno Assis (Adu, 85), Petit – Makukula, Cardozo (Di Maria, 59). Antrenor: Jose Antonio Camacho.

FC NURNBERG: Blazek – Reinhardt, Wolf, Glauber Leandro, Pinola – Adler (Kristiansen, 46), Galasek, Kluge – Engelhardt, Koller, Saenko. Antrenor: Thomas von Heesen.

FC Zurich – Hamburg SV  1 – 3

Deplasarea pe care nemtii de la Hamburg au facut-o în Elvetia a semanat mai mult cu un antrenament, scorul final putând fi 3-0 daca FC Zurich nu marca pe sfârsitul partidei.

Începutul primei reprize le-a apartinut oaspetilor, Van der Vaart si Jarolim încercând poarta elvetienilor, dar fara niciun succes. Cei de la Zurich nu au intrat în joc decât dupa minutul 20, atunci când Djuric si Hassli au sutat la poarta, fara probleme pentru Rost. A urmat un joc sters, fragmentat de multe faulturi si nici lovitura libera batuta de Trochowski nu a putut modifica scorul de pe tabela.

Partea a doua i-a prins pe cei de la Hamburg tot în atac, iar în minutul 49 Jarolim a înscris un cu un sut plasat, în stânga portii aparate de Leoni. Meciul s-a disputat în aceeasi directie, Olic marcând în minutul 67 cu un sut din mijlocul careului, iar colegul sau, Trochowski, a transformat o lovitura libera cu un sfert de ora înainte de final. Elvetienii au reusit golul de onoare în minutul 88, Hassli punctând din lovitura libera.

FC ZURICH: Leoni – Stahel, Barmettler (Lampi, 69), Tihinen, Rochat – Tico, Aegerter, Abdi (Tahirovic, 86), Djuric – Chikhaoui (Vasques, 75), Hassli.

HAMBURG SV: Rost – Demel, Reinhardt, Mathijsen, Benjamin – Trochowski, De Jong, Kompany, Van der Vaart (Guerrero, 32), Jarolim (Brecko, 86) – Olic (Zidan, 82).

Slavia Praga – Tottenham 1 – 2
Slavia Praga sufera de un veritabil complex londonez. Nu mai departe de toamna anului trecut, formatia condusa de Karol Jarolim suferea o înfrângere putin spus dureroasa pe “Emirates”, 0-7 cu Arsenal. În 2006, cehii si-au luat „ramas bun” de la Europa, dupa ce au pierdut cu un dublu 1-0 întâlnirea cu Tottenham din primul tur al Cupei UEFA. Tot cei de la Spurs par a fi si în acest an cei care vor elimina brava grupare pragheza din cea de-a doua competitie a „Batrânului Continent”, dupa ce au câstigat, 2-1, chiar pe pamânt ceh.

Partida de pe “Evzena Rosicheho” a fost la discretia formatiei oaspete. În chiar minutul 4, bulgarul Dimitar Berbatov a prins un demi-voleu norocos, care l-a depasit pe Vaniak si a intrat, agonizant, în poarta Slaviei. Dupa jumatate de ora de joc, englezii aveau deja avantaj de doua goluri, irlandezul Robbie Keane învingându-l cu sânge rece pe goalkeeperul cehilor, dupa o lansare superba a lui Jenas, co-autor si al primului gol.

Dupa pauza, Slavia a fost ceva mai periculoasa. În minutul 56, Jarolim l-a gasit cu o pasa pe Cerny, însa acesta nu a putut introduce mingea în poarta, fiind blocat în ultima instanta de Tainio. La faza imediat urmatoare, acelasi Cerny a centrat perfect din lovitura libera, dar lovitura de cap trimisa de Strihavka a ocolit de putin spatiul portii londoneze. Britanicii nu au mai fost la fel de norocosi în minutul 69, când celalalt Cerny, portarul lui Tottenham, a comis o eroare de neiertat la acest nivel, bâlbâind mingea la o centrare a tizului sau si permitându-i lui Strihavka sa îndeplineasca o formalitate: 1-2. Cu un sfert de ora înainte de final, Berbatov a fost la un pas de a-si readuce echipe în dublu-avantaj pe tabela, însa goalkeeper-ul Vaniak a avut o interventie de zile mari, respingând lovitura libera trimisa viclean de bulgar. Pe final, cehii au fost în doua rânduri aproape de a egala, însa bara si portarul londonezilor s-au împotrivit, scorul ramânând cel stabilit în minutul 69: 2-1 în favoarea lui Tottenham. 
SLAVIA: Vaniak – Dridzal, Suchy (Volesak, 83), Brabec, Hubachek – Tavares – Jarolim (Kalivoda, 60), Latka – Cerny – Strihavka, Pudil (Ivana, 46). Antrenor: Karel Jarolim.

TOTTENHAM: Cerny – Chimbonda, Huddlestone, Woodgate, Tainio (O’Hara, 59) – Lennon, Jenas, Zokora, Malbranque – Berbatov, Keane (Bent, 67). Antrenor: Juande Ramos.

Bolton Wanderers – Atletico Madrid 1 – 0
Partida de pe „Reebok Stadium” a pus fata în fata doua echipe de calibru, întâlnirea fiind una cu scântei înca de la fluierul de start. A fost nevoie de o repriza si jumatate pentru deschiderea scorului, dar asta numai dupa ce Atletico a ramas în zece oameni. Cu toate ca au câstigat meciul cu scorul de 1 – 0, pe englezi îi asteapta un retur de foc în capitala Spaniei.

Stiind ca primesc vizita unei echipe redutabile, cei de la Bolton au început partida într-un ritm ametitor, Taylor sutând de trei ori la poarta în primele zece minute. Replica a venit din partea lui Antonio Lopez, dar Jaaskelainen s-a aflat la post. Meciul a fost unul deschis, ambele echipe atacând si reusind sa ajunga la poarta adversa. Ofensiva engleza a fost condusa apoi de Davies, care si-a dorit mult sa înscrie, însa fara niciun efect pe tabela de marcaj, iar Mista si Simao le-au dat emotii britanicilor pe finalul reprizei. Presiunea partidei s-a facut simtita din ce în ce mai mult odata cu apropierea pauzei, jucatorii recurgând la faulturi pentru a taia din elanul adversarilor si implicit pentru a tine de rezultat pâna la intrarea la cabine.

Repriza a doua a început în acelasi stil, ocaziile curgând în dreptul fiecarei echipe. Abiatti a fost însa cel mai încercat dintre cei doi goalkeeperi. Atletico a simtit pericolul care planeaza asupra propriei porti si a încercat sa mute jocul în cealalta parte a terenului, unde Simao a ratat o lovitura libera. A fost nevoie ca noul intrat pe teren, Aguero, sa primeasca un cartonas rosu pentru ca Diouf sa înscrie un minut mai târziu printr-un sut de la mica distanta cu piciorul stâng. Sansele de egalare ale spaniolilor s-au redus drastic din moment ce jucau în zece oameni, Jurado sperând la o minune cu câteva secunde înainte de final, dar sutul sau nu a avut efectul scontat. Partida s-a terminat cu scorul de 1 – 0 în favoarea britanicilor, gratie golului marcat în minutul 74.

BOLTON WANDERERS: Jaaskelainen – Hunt, Cahill, An. O’Brien, Samuel – Diouf, Guthrie (Giannakopoulos, 59), Ivan Campo, Nolan, Taylor – Davies.

ATLETICO MADRID: Abbiati – Antonio Lopez, Perea, Pablo Ibanez, Pernia – Reyes (Aguero, 59), Mista (Miguel, 88), Maxi Rodriguez, Cleber Santana, Simao (Jurado, 72) – Forlan.

Aberdeen – Bayern Munchen  2 – 2

În martie 1983, în sferturile de finala ale Cupei Cupelor, Aberdeen provoca una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului european, învingând marele Bayern cu 3-2 pe teren propriu, dupa 0-0 la Munchen. Mai mult, eroica echipa condusa atunci de Alex Ferguson, mult mai tânar si fara titlul de Sir, avea sa mearga „pâna la capat”, câstigând trofeul dupa o finala de vis cu Real Madrid. La fix un sfert de secol de la acea partida, stadionul „Pittodrie” din Aberdeen a fost din nou în haine de sarbatoare. Minunea din ’83 nu s-a repetat însa, scorul final fiind 2-2, dupa ce nemtii au ratat cât în sapte etape de Bundesliga.

Asezati într-un britanic 4-4-2, scotienii a început curajos partida, profitând de atmosfera senzationala de pe “Pittodrie”. În chiar minutul 1, presiunea gazdelor a fost aproape de a da roade. Din nefericire pentru insulari, centralul Iturralde González a închis ochii la hentul lui Lell, neacordând lovitura de la unsprezece metri. La poarta cealalta, dupa doar câteva secunde, fundasul Mair a avut o interventie senzationala, blocându-l pe Altintop în ultima instanta. Începutul bun de joc al elevilor lui Jimmy Calderwood avea sa fie concretizat pe tabela în minutul 24, când Josh Walker a izbutit sa deschida scorul, cu un sut senzational, de la distanta. Doar cinci minute avea însa sa tina bucuria scotiana, Miroslav Klose marcând dupa o deviere ideala a italianului Luca Toni. Din acel moment, valoarea avea sa îsi reintre în drepturi si Bayern avea sa controleze jocul în totalitate, ratând ocazii mari, prin acelasi Klose si prin brazilianul Ze Roberto. Total contrar cursului jocului, cei care aveau sa intre la cabine în avantaj au fost tot gazdele. În minutul 41, mijlocasul Aluko a marcat un gol de poveste, învingându-l pe înlocuitorul accidentatului Oli Kahn, Rensing.

Nemtii s-au demonstrat a fi însa tot nemti si egalarea nu a întârziat sa apara. La 9 minute de la reluare, Alan Maybury a comis un hent clar în careu iar centralul a dictat lovitura de pedeapsa. Pentru o secunda, goalkeeperul Langfield s-a crezut erou national, aparând sutul lui Altintop. Din nefericire pentru Aberdeen, mingea a ajuns la acelasi atacant turc, care de aceasta data nu a mai ratat. Ultima jumatate de ora avea sa reprezinta o lupta mai ceva ca în celebrul film „Braveheart”: atacuri în valuri ale nemtilor si o aparare de-a dreptul eroica, pâna la sacrificiu, a scotienilor. Nici capul lui Ottl din minutul 65, nici sutul lui Toni din minutul 67 si nici cel expediat de Podolski, aruncat în lupta, în disperare de cauza, nu au reusit însa sa îl învinga pe Langfield, tribuna înghetând la scorul de 2-2.

ABERDEEN: Langfield – Maybury, Diamond, Considine, Mair – Nicholson, Walker (Touzani, 87), Severin, Aluko – Mackie (Lovell, m68), Miller. Antrenor: Jimmy Calderwood.

BAYERN: Rensing – Lell (Lahm, 46), Lucio, Demichelis, Jansen – Schweinsteiger, Ottl, Zé Roberto (Podolski, 66) – Altintop, Klose (Schlaudraff, 81), Toni. Antrenor: Ottmar Hitzfeld.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version