Ghidurile de absorbtie a fondurilor pentru proiecte in mediul rural vor ajunge in teritoriu prin programul „PDL-Partidul care te invata”

În cadrul programului „PDL-Partidul care te învata”, coordonat de vicepresedintele partidului Gheorghe Flutur, joi s-a dat startul „ofensivei în mediul rural” pentru proiecte de dezvoltare a satului românesc, prin atragerea de fonduri europene. A doua zi dupa ce Comisia Europeana a aprobat Programul National de Dezvoltare Rurala, responsabilii PDL din judete au fost instruiti în legatura cu modalitatea de accesare a fondurilor prin acest program, de catre fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur si fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu.

Acestia au prezentat coordonatorilor judeteni PDL ghidurile de absorbtie a fondurilor europene si proiectele tip pentru primele masuri aprobate, care urmeaza sa fie prezentate liderilor PDL din toate organizatiile din tara, ce vor fi explicate populatiei, în vederea usurarii absorbtiei fondurilor europene în domeniul agriculturii, dezvoltarii rurale si protectiei mediului.

Gheorghe Flutur a precizat ca proiectele tip sunt pe masuri privind modernizarea si asfaltarea drumurilor comunale, achizitionarii, la Primarii, a utilajelor pentru deszapeziri si interventie la calamitati sau dezastre, reabilitarea caminelor culturale, achizitia de utilaje si masini agricole pentru fermierii privati, precum si modernizarea fermelor zootehnice.

Acesta a mai adaugat ca acest partid doreste sa se implice activ în atragerea de fonduri europene în urma lipsei de preocupare a Guvernului care, prin institutiile abilitate, nu a întreprins nici un demers în acest sens pâna în prezent.