La Oficiul pentru Protectia Consumatorilor Suceava au fost depuse doua reclamatii, una pentru publicitate înselatoare si alta pentru practica comerciala abuziva. Potrivit sefului OPC Suceava, Elena Oanea, o benzinarie a efectuat o campanie promotionala, prin care, la cumpararea unei anumite cantitati de benzina se primea o sticla cu lichid de spalare a parbrizului, iar un cetatean a reclamat ca a cumparat în trei rânduri cantitatea de benzina precizata în promotie fara a primi niciodata lichidul promis.
Seful OPC Suceava a precizat ca motivul invocat de agentul economic a fost lichidarea stocului. Elena Oanea a tinut sa precizeze ca, formularea „în limitele stocului disponibil” nu era specificata în afisele si pliantele promotionale. Pentru ca societatea a indus în eroare cumparatorul, prestând un serviciu care i-a afectat interesele economice, aceasta a fost sanctionata cu o amenda de 4000 de lei, stabilindu-i-se si obligatia de a-i oferi consumatorului bunurile prevazute în promotie.
Cea de-a doua reclamatie a vizat un magazin alimentar din zona Pietei Agroalimentare din centrul municipiului Suceava, de la care o suceveanca a vrut sa cumpere carne tocata, din muschi de vita, fara slanina de porc, asa cum încerca vânzatorul sa-i prepare.
Seful OPC Suceava a precizat ca la solicitarea clientei de a i se îndeparta slanina, vânzatorul a refuzat sa o mai serveasca si a devenit recalcitrant, comportament pe care l-a avut si fata de inspectorii OPC, chemati de clienta. Pentru practica comerciala abuziva a fost aplicata o amenda de 4000 de lei.
Intră acum și în grupul de





