Expozitie cu obiecte de arta traditionala bucovineana in regiunea italiana Abruzzo


Intră acum și în grupul de

Pentru a prezenta o alta fata a românilor care locuiesc în regiunea italiana Abruzzo, doua asociatii de români din zona respectiva, vor sa prezinte, pe data de 9 martie, o expozitie cu obiecte de arta traditionala bucovineana. Astfel, presedintele filialei Abruzzo al Asociatiei Românilor din Italia (ARI), Carmen Micu si presedintele Miscarii Ecumenice din zona Avezzano, din aceeasi regiune, Beniamino Resta, au solicitat Consiliului Judetean Suceava sprijin pentru a prezenta, într-o expozitie, produse de arta bucovineana, printre care oua încondeiate din zona Ciocanesti, martisoare, costume populare sau prosoape brodate.

Presedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza este receptiv la solicitarea asociatiilor si, pe lânga produsele solicitate, va trimite si pliante cu prezentarea Bucovinei, a obiceiurilor si traditiilor din aceasta zona.

În anul 2006, judetul Suceava a încheiat un protocol de colaborare cu regiunea italiana Abruzzo, aceasta fiind cea de-a sasea regiune europeana cu care Suceava are astfel de acorduri. În acest interval de timp, cele doua regiuni au demarat mai multe proiecte comune, printre care- înfiintarea unui han pentru degustarea retetelor stravechi aflate pe cale de disparitie si a unei scoli pentru tinerele ce se ocupa de mestesuguri artizanale, dar si proiecte ce vizeaza procesarea produselor agricole. De asemenea, cu sprijinul financiar al Comunitatii Montate Valle Roveto din regiunea Abruzzo, la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava a fost înfiintata, în cadrul Facultatii de Litere, o noua sectie, cu specializarea „româna-italiana”, care functioneaza din acest an academic.

În regiunea italiana Abruzzo locuiesc aproximativ zece mii de cetateni români.


Intră acum și în grupul de