Meteorologii anunță că vremea va deveni deosebit de rece. A fost emis cod galben de intensificări ale vântului pentru județul Suceava




Meteorologii au emis, duminică un cod galben cu valabilitate de duminică seara de la ora 20 până luni la ora  11 de intensificări ale vântului în zona montană şi în nord-estul ţării, inclusiv județul Suceava.

viscol zapada isu blocaj masini (5)

Astfel, în intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 70…80 km/h, iar pe creste va sufla cu peste 90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.  Intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…60 km/h vor fi şi în Moldova, unde local va mai ninge slab.

Meteorologii arată că în următoarele zile vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, astfel încât temperaturile minime vor fi preponderent negative, iar în depresiunile Carpaţilor Orientali se vor înregistra în jur de -10 grade.

În cursul zilei de duminică, deși temperatura aerului era doar de -2 grade Celsius, din cauza vântului puternic, temperatura resimțită a fost și de -19 grade Celsius. (N.B.)

loading...