Conducatoarea unui moped si fiica sa de 1 an au suferit leziuni, dupa ce s-au izbit de o portiera


Intră acum și în grupul de

O tânara si fiica sa de numai 1 an si 6 luni, aflate pe un moped, au suferit leziuni dupa ce s-au izbit de portiera unui autoturism din care tocmai cobora soferul. Potrivit IPJ Suceava, duminica, în jurul orei 13.30, în interiorul satului Silistea, orasul Dolhasca, pe D.J. 208, G. Pavel, în vârsta de 35 ani din localitate, posesor al permisului de conducere pentru categoria B din anul 2000, a oprit autoturismul marca „VW”, iar în momentul când a deschis portiera pentru a coborî, acesta a fost lovit de motoscuterul condus de U. Maria, în vârsta de 21 ani, localnica, ce se angajase în depasirea autoturismului.

Conducatoarea mopedului nu purta casca de protectie si în urma impactului, atât aceasta, cât si fiica sa de 1 an si 6 luni pe care o ducea într-un port, au suferit leziuni usoare.

Ambii participanti la trafic au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Intră acum și în grupul de