Gheorghe Flutur susține că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Rădăuți


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că vineri a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.

pod-centura-3

Flutur a declarat că reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere l-au informat că acest ordin a fost emis, iar lucrările efective vor începe din primăvara anului viitor.

El a explicat că până la începerea lucrărilor se vor reloca unii stâlpi ai rețelei electrice care sunt pe traseul șoselei de centură.

Flutur consideră că astfel a fost deblocat încă un proiect din județul Suceava.

El a spus că din informațiile primite, documentația a fost aprobată cu aceeași constructor.

„Din păcate în ultimii patru ani nu s-a făcut nimic în privința acestei investiții, și este important că se va începe în primăvară”, a subliniat Gheorghe Flutur care și-a exprimat satisfacția că au fost găsite soluții de deblocare a proiectului de la Rădăuți.

Centura municipiului Radauti va costa  82,21 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Șoseaua de centură va avea o lungime de  16,57 kilometri, proiectanul fiind SC Tehnostrade SRL Bacău, consultantul SC Luka Way, iar firma care va executa lucrările SC UMB Spedition.

Lucrările ar urma să fie finalizate în 36 de luni de la emiterea ordinului de începere.

În cazul acestui proiect s-a analizat posibilitatea rezilierii contractului ca urmare a modificărilor apărute în normative față de proiectul tehnic elaborat și aprobat în anul 2011. (N.B.)


Intră acum și în grupul de