Președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe către ministrul Finanțelor:„ Agentul economic e văzut ca un infractor. Noi susținem bugetul de stat și trebuie să fim respectați ca atare”

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, prezent, luni, la întâlnirea ministrului de Finanțe, Anca Dragu, cu mediul de afaceri sucevean, a reproșat că agentul economic este văzut ca un infractor.

anca-dragu-anaf-10

El a făcut această afirmație după ce ministrul Finanțelor a spus că mediul de afaceri este cel care contează într-o țară, explicând că firme mici sunt cele care intră în profunzimea societății, iar companiile mari au rolul de a rezista în criză și să devină o ancoră pentru companiile mici.

„Statul nu există fără mediul privat”, a spus Dragu care a arătat că în mandatul său s-a concentrat pe schimbarea paradigmei dintre stat și mediul privat, mai ales că s-au adunat foarte multe lucruri din anii precedenți.

Președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe a declarat că nu este prima dată când reprezentanții ANAF anunță luarea unor măsuri pentru îmbunătățirea acivității, adăugând că „probabil că există o anumită abordare la București care ajunge foarte greu în teritoriu”.

Troașe a subliniat că acest lucru se întâmplă și pentru că cei care nu aplică procedurile primite de la nivel central nu sunt sancționați.

El a subliniat că în relațiile pe care reprezentanții ANAF le au cu toți contribuabilii, aceștia din urmă nu trebuie să fie priviți ca niște infractori. „Agentul economic e văzut ca un infractor. Nu este așa. Noi susținem bugetul de stat și trebuie să fim văzuți și respectați ca atare”, a conchis Nicolae Troașe.(N.B.)

loading...