Intră acum și în grupul de
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, prezent, luni, la întâlnirea ministrului de Finanțe, Anca Dragu, cu mediul de afaceri sucevean, a reproșat că agentul economic este văzut ca un infractor.
El a făcut această afirmație după ce ministrul Finanțelor a spus că mediul de afaceri este cel care contează într-o țară, explicând că firme mici sunt cele care intră în profunzimea societății, iar companiile mari au rolul de a rezista în criză și să devină o ancoră pentru companiile mici.
„Statul nu există fără mediul privat”, a spus Dragu care a arătat că în mandatul său s-a concentrat pe schimbarea paradigmei dintre stat și mediul privat, mai ales că s-au adunat foarte multe lucruri din anii precedenți.
Președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe a declarat că nu este prima dată când reprezentanții ANAF anunță luarea unor măsuri pentru îmbunătățirea acivității, adăugând că „probabil că există o anumită abordare la București care ajunge foarte greu în teritoriu”.
Troașe a subliniat că acest lucru se întâmplă și pentru că cei care nu aplică procedurile primite de la nivel central nu sunt sancționați.