Gospodărie din Salcea distrusă de un incendiu violent




Un incendiu puternic a cuprins duminică noapte o gospodărie din orașul Salcea, cauza probabilă de izbucnire a focului fiind un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, plt. adj. Alin Găleată, la fața locului au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Salcea şi Dumbrăveni, acu cinci autospeciale cu apă şi spumă.

”La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la patru anexe gospodăreşti, înglobate într-o construcţie corp comun, şi la o parte din acoperişul casei, cu pericol de propagare la întreaga locuinţă şi la o magazie de cereale.

Pompierii au localizat flăcările şi au reuşit să salveze din adăpostul de animale, afectat de foc, 3 porci, 10 iepuri şi 6 găini. Au mai fost salvate casa de locuit şi magazia de cereale”, a declarat Găleată.

El a precizat că  în incendiu au ars adăpostul de animale, magazia de lemne, depozitul de furaje şi o anexă, construcţii din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă totală de aproximativ 100 de metri pătraţi, şi 60 de metri pătraţi din acoperişul unui corp de casă (construcţie în formă de „L”, din chirpici, cu învelitoare din azbociment şi tablă, cu o suprafaţă totală de aproximativ 130 de metri pătraţi). Au mai ars circa 10 metri cubi lemn de foc, 2 metri cubi de scândură şi 10 tone de fân.

FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava

Incendiul, anunțat prin 112 la ora 22:07, a fost lichidat la ora 1:40 şi, din fericire, nu    s-au înregistrat victime omeneşti, a mai arătat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

 

 

loading...