Fotbal. Liga 1 : Derby fara sfarsit


Intră acum și în grupul de

Rapid – Steaua 1-0 (meci întrerupt în minutul 72)

Rapid nu a mai batut pe Steaua în Giulesti de patru ani si parea ca se îndreapta spre un îndelung asteptat succes. Mircea Rednic se simtea împacat si poate ca se gândea sa nu îsi mai dea demisia. Fanii gazda însa nu au vrut sa lase lucrurile asa, cu riscul ca formatia giulesteana sa piarda trenul spre sezonul viitor al Ligii Campionilor.  
Sapunaru a deschis scorul în minutul 68 al partidei , dar patru minute mai târziu „centralul” Alexandru Deaconu avea sa fluiere finalul meciului. Initial, el a fost lovit de un obiect aruncat din tribuna si a cerut sa se faca apel la suporteri sa înceteze cu astfel de gesturi huliganice. Ultimatumul nu a fost totusi pe placul giulestenilor, care l-au determinat pe arbitru sa se tina de cuvânt. Chiar când se pregatea sa fluiere reluarea partidei, o bricheta a cazut la un metru de Deaconu si acesta a fluierat în schimb finalul meciului.

Dupa ce s-a consultat cu observatorul Valentin Alexandru si cu oficialii celor doua echipe, Deaconu a decis sa întrerupa partida. Echipa Steaua a parasit terenul, constienta fiind ca este o sansa careia nu trebuie sa îi dea cu piciorul, în timp ce jucatorii rapidisti s-au certat cu arbitrul. Chiar si oficialii gazdelor au încercat sa îl opreasca pe Deaconu sa iasa de pe teren, dar „centralul” a fost în cele din urma escortat la vestiare de stewarzi.  

Sarbatoarea giulesteana a început cu artificii si s-a încheiat cu scântei. Grigore Sichitiu spunea la sfârsit ca nu îi vine sa creada cum „cineva poate opri meciul si îsi bata joc de o asemenea partida”. Dar poate ca tocmai suporterii pe care încearca indirect sa îi apere si-au batut joc de întreaga munca a jucatorilor si antrenorilor, iar Sapunaru, autorul golului, a exprimat cum nu se putea mai bine ce a simtit la finalul partidei, când reusita lui s-a dovedit a fi inutila: le-a aratat degetul mijlociu fanilor.

Prima repriza a debutat în forta, ambele formatii pretându-se unui joc în viteza. Stelistii au facut un pressing destul de înaintat, care a dat roade pâna la urma, construind în terenul advers mai multe actiuni periculoase. Fazele de atac ale „ros-albastrilor”, purtate de Mendoza, Dayro Moreno si Dica, nu au fost însa finalizate, pasa decisiva lipsind cu desavârsire. Jocul s-a mutat rapid de la o poarta la alta, Radoi salvându-si echipa dupa ce Boya a scapat singur pe partea dreapta. Meciul a fost fragmentat apoi de faulturile dese, dar acest fapt nu a taiat din elanul echipelor.

Giulestenii erau cât pe ce sa dea lovitura în minutul 23, Zapata intervenind magistral la o lovitura libera batuta de Sapunaru, respingând balonul din vinclul portii. Pepe Moreno a trecut pe lânga deschiderea scorului doua minute mai târziu, scapând singur spre buturile aparate de Coman, dar si-a prelungit prea mult balonul si portarul din Grant a reusit sa retina.

Cesinha si Nicolae Grigore si-au încercat si ei norocul în fata lui Zapata, columbianul fiind la post de fiecare data. Expertul stelistilor în materie de lovituri libere, Andres Mendoza, a trimis în minutul 37 un balon înselator peste amalgamul de jucatori din careul giulestean, Dani Coman intervenind în ultima instanta, dar cu pretul unei accidentari. Acelasi Mendoza a primit o minge în careu în minutul 42, dar sutul sau a fost blocat de Maftei si retinut de portar fara probleme.  
Partea secunda a deschis drumul lui Dayro Moreno catre poarta nou intratului Andrade, dar sutul sau a trecut cu putin pe lânga bara de la coltul lung. În minutul 64, Nesu a patruns în careu si a ales sutul direct care l-a lovit pe portarul advers, în loc sa paseze coechipierilor sai. Golul a venit trei minute mai târziu, Sapunaru trimitând cu pamântul un balon respins gresit de Zapata.

Ostilitatile au continuat doar pâna în minutul 71, atunci când arbitrul Deaconu a fost lovit în cap de un obiect aruncat din tribune. Partida a fost întrerupta de central patru minute mai târziu, dupa ce fanii din Grant au continuat sa arunce cu obiecte pe gazon.

Rapid: D. Coman (Andrade, 45) – Leonard, Maftei, M. Constantin, Sapunaru – Herea (Pancu, 51), Nicolae Grigore, Lazar, Cesihna – Boya, Joao Paulo. Antrenor: Mircea Rednic

Steaua: Zapata – Golanski, Radoi, Ghionea, Nesu – Dayro Moreno (Habibou, 57), Fl. Lovin, Ovidiu Petre, Mendoza – Dica, Pepe Moreno. Antrenor: Marius Lacatus
 
 


Intră acum și în grupul de