Sucevenii din cartierele Centru, Zamca, George Enescu, Obcini și Areni, lăsați fără căldură și apă caldă

Mare parte dintre sucevenii racordați la rețeaua centralizată de termoficare nu vor avea astăzi apă caldă și căldură din cauza unei avarii la magistrala II de distribuție a agentului termic.

Potrivit viceprimarului Sucevei, Lucian Harșovschi, vor fi afectați de sistarea furnizării energiei termice locuitorii cartierelor Centru, Zamca, George Enescu, Obcini și Areni.

El a arătat că lipsa agentului termic se va resimți în jurul orelor 10.

Harșovschi a declarat că avaria este pe Calea Unirii, într-un pasaj subteran vizitabil, iar echipele firmei de distribuție a agentului termic, Thermonet, acționează încă de la ora 5 dimineața, în așa fel încât disconfortul să fie cât mai mic.

Potrivit unui comunicat al Thermonet Suceava, reluarea furnizării căldurii și apei calde în zonele menționate mai sus ar urma să se producă în jurul orei 20.00.

În total, aproximativ 11.000 de locuințe racordate la sistemul centralizat de termoficare vor fi afectate de oprirea temporară a căldurii și apei calde.

Un număr de circa 17.000 de locuințe din municipiul Suceava, din cele peste 40.000 mai sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Joi dimineața, temperatura în municipiul Suceava era de -6 grade Celsius, iar județul Suceava este sub cod galben de ger persistent.

loading...