Lideri ai democrat-liberalilor suceveni – la plantat de copaci


Intră acum și în grupul de

Democrat-liberalii suceveni au desfasurat joi, o ampla actiune de împadurire în zona municipiului Falticeni, al carei principal scop a fost sa marcheze Luna Padurii. Peste 30 de tineri democrat-liberali, coordonati de liderul organizatiei judetene a partidului, senatorul Gheorghe Flutur, de secretarul general adjunct Ioan Balan, vicepresedintele Romica Andreica si de primarul în exercitiu al Falticeniului, Vasile Tofan (ales pe listele PNL), actualmente candidatul PD-L la un nou mandat de edil-sef, au plantat 100 de puieti de tei în special în parcul Prefecturii si pe versantul de la terasa Bancuta.

„Este vorba de un versant care a suferit alunecari de teren de-a lungul timpului si era necesar sa plantam pomi pentru a contribui cât de cât la consolidarea lui”, a explicat deputatul Romica Andreica, de loc din Falticeni. Acesta a subliniat ca de când s-a dat startul Lunii Padurii, din data de 15 martie, democrat-liberalii au participat la actiuni de reîmpadurire în zonele Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Radauti si la actiuni de ecologizare în mai multe perimetre ale judetului. 

Deputatul Andreica a adaugat ca PD-L va continua acest gen de actiuni, precizând ca printre altele, democrat-liberalii vor da o mâna de ajutor si la plantarea unor livezi de pomi fructiferi la doua ferme private din zona Falticeni. „Pentru multi dintre membrii nostri este o traditie sa participe la reîmpaduriri sau la plantat de copaci în Luna Padurii. Este important ca fiecare om în viata sa planteze macar un copac si recomandam tuturor sa faca acest lucru”, a tinut sa spuna Romica Andreica.


Intră acum și în grupul de