Intră acum și în grupul de
Cumparatorul unei societati cu capital de stat din sectorul minier – exploatari minereuri metalifere (necarbonifere/altele decât exploatarea carbunelui) îsi va asuma, prin contractul de vânzare-cumparare de actiuni, obligatia de a determina societatea sa obtina certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului si sa majoreze capitalul social cu valoarea acestuia, actiunile rezultate revenind în proprietatea statului, se precizeaza într-un comunicat al Biroului de presa al Guvenului.
Guvernul a aprobat în sedinta din 26 martie o hotarâre pentru modificarea si completarea Hotarârii Guvernului nr. 590/2006 pentru aprobarea Strategiei de restructurare, privatizare si atragere de investitii la urmatoarele societati cu capital de stat din sectorul minier – exploatari minereuri metalifere (necarbonifere/altele decât exploatarea carbunelui): Societatea Comerciala „Cupru Min” – S.A. Abrud, Societatea Comerciala „Moldomin” – S.A. Moldova noua, Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului „Mininvest” – S.A. Deva, Societatea Comerciala „Baita” – S.A. Stei, Compania Nationala a Metalelor Pretioase si Neferoase „Remin” – S.A. Baia Mare, Societatea Comerciala „Minbucovina” – S.A. Vatra Dornei, precum si la filialele acestora.
Guvernul a eliminat obligativitatea societatilor de mai sus de clarificare a situatiei patrimoniale, respectiv de obtinere a titlului de proprietate, de catre societatile din minerit în cadrul procesului de restructurare si atragere de investitii în vederea privatizarii.
De asemenea, conform actului normativ, contractele de vânzare-cumparare de actiuni la societatile comerciale din minerit vor cuprinde, fara însa a se limita la acestea, clauze specifice privind:
-Obligatia cumparatorului de a-si asuma realizarea masurilor/investitiilor pentru protectia mediului impuse de autoritatea pentru protectia mediului, destinate realizarii de catre societatea comerciala din minerit a obligatiilor de mediu si a masurilor cuprinse în programele de conformare din avizele de mediu pentru privatizare, a masurilor asumate în planurile de actiuni, reabilitarea perimetrelor afectate de activitatile de minerit în zonele care îi apartin si în care nu se mai desfasoara activitati specifice de minerit;
-Obligatia cumparatorului de a determina societatea comerciala din minerit sa îndeplineasca obligatiile pentru protectia mediului, cu exceptia acelora care revin investitorilor conform contractelor de cooperare încheiate;
-Obligatia cumparatorului de a respecta prevederile specifice privind raspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului;
-Obligatia cumparatorului de a determina societatea comerciala din minerit sa respecte calendarul de închidere pentru depozitele de deseuri din industria miniera, precum si perioadele de tranzitie de care aceasta beneficiaza conform Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeana;
-Obligatia cumparatorului de a determina societatea comerciala din minerit sa respecte tendintele actuale ale României si Uniunii Europene de renuntare la utilizarea concentratiilor de cianuri în exploatarile miniere;
-Depozitele de deseuri din industria miniera care au fost închise si ecologizate din fonduri de la bugetul de stat si care pot fi redeschise numai daca operatorul returneaza statului român sumele investite în activitatile de închidere si ecologizare, într-o perioada de timp acceptata de autoritatile publice competente;
Clauze specifice solicitate de catre A.N.R.M., daca este cazul.
Intră acum și în grupul de