PD-L isi schimba strategia la nivel judetean


Intră acum și în grupul de

Liderii judeteni ai PD-L Suceava au decis sa iasa „la bataie” în judetul Suceava cu o serie de discursuri în care abordeaza cu preponderenta subiecte ce tin de dezvoltarea locala si regionala. Vicepresedintele organizatiei judetene a PD-L, Eugen Uricec, care este si vicepresedinte în exercitiu al Consiliului Judetean Suceava, a declarat într-o conferinta de presa, ca la finele saptamânii trecute, lideri ai organizatiei judetene au participat în 7 localitati din judet, la lansarea candidatilor PD-L la functia de primar. Surpriza a fost destul de mare pentru democrat-liberali în momentul în care au avut de raspuns la sutele de oameni adunati în fiecare comuna în parte. „La fiecare lansare, prezenta oamenilor la evenimente a fost destul de mare, iar dialogul neasteptat de amplu dus pe teme administrative dintre cele mai diverse”, a spus Eugen Uricec. El sustine ca discutiile au vizat în special modalitatile de dezvoltare locala si resursele de care este nevoie pentru punerea în aplicare a proiectelor lansate.

„Discursul nostru este unul suta la suta european si este axat pe nevoile din 2008 ale sucevenilor. Obiectivul pe care-l urmarim în acest an este câstigarea presedintiei Consiliului Judetean, pentru ca în felul acesta vom putea pune în opera toate proiectele propuse”, a mai spus Uricec, explicând ca „PD-L este un partid care vrea sa schimbe fata judetului”.


Intră acum și în grupul de