Singura persoană care a venit la dezbaterea publică privind bugetul municipiului Suceava și-a atins obiectivul. Primarul Ion Lungu a spus că va ține cont de problemele din cartierul Obcine


Intră acum și în grupul de

Singura persoană care a participat la dezbaterea publică privind bugetul local al municipiului Suceava, Mariana Ungureanu, și-a atins obiectivul în condițiile în care primarul Ion Lungu a anunțat că va ține cont de problemele prezentate.

Ion Lungu a recunoscut că dezbaterea publică din 27 februarie a fost doar o „tentativă” de dezbatere întrucât a participat o singură persoană deși ar fi fost publicate anunțuri în presa locală.

El a menționat că dezbaterea publică pe care el a organizat-o nu este prevăzută în legislație, dar că el dorește ca un subiect precum bugetul local să fie discutat cu cât mai multe persoane.

„Nu e prevăzut de lege, dar e o cutumă pentru mine de când sunt primar să fac aceste dezbateri publice”, a spus Ion Lungu.

El a arătat că problemele prezentate de singurul sucevean prezent la dezbatere vor fi avute în vedere de autorități.

„A venit o singură persoană. Asta e situația. A venit o doamnă cu unele probleme din zona cartierului Obicini de care vom ține cont, mai ales în ceea ce privește un loc de joacă pe strada Viitorului”, a spus primarul.

Singurul sucevean prezent la dezbateri, Mariana Ungureanu, a transmis autorităților locale că spațiul de joacă de pe strada Victoriei este nefuncțional, că parcările nu au mai fost modernizate de 15 ani şi că iluminatul public este deficitar.


Intră acum și în grupul de